Regulamentul parcărilor din Constanța, anulat de instanță
-
Dorian Ioan HapurneaActualizat: 25.03.2020

Instanța de judecată a anulat, astăzi, definitiv și irevocabil, regulamentul instituit de Primăria Cosntanța, în privința parcărilor din oraș. Municipalitatea pierduse deja prima luptă în iunie 2019, atunci când Tribunalul Constanța anulase regulamentul pe fondul cauzei. Sentința a fost menținută și în apel. Ceea ce înseamnă că până la instituirea unui nou regulament, nu vom mai fi obligați să plătim SMS pentru locurile de parcare din Constanța. www.ziuact.ro
Din motivarea Tribunalului Constanța
În motivarea deciziei privind anularea regulamentului, Tribunalul Constanţa arată, printre altele, că proiectul nu a fost publicat integral şi într-un ziar de circulaţie locală şi că actul, în ansamblul său, nu este coerent, regăsindu-se în conţinutul acestuia definiţii redundante, clasificări inutile, necuprinzând toate aspectele ce ţin de organizarea şi funcţionarea parcărilor publice din municipiul Constanţa. Mai mult, instanţa a consemnat că regulamentul nu conţine reguli clare privind modul de exploatare a parcărilor situate lângă instituţii/autorităţi publice al căror personal utilizează zilnic, cel puţin 8 ore, parcările situate lângă instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
Judecătorii arată că „plata prin SMS presupune în mod obligatoriu deţinerea unui telefon mobil, fapt de natură a limita accesul unora dintre posesorii de autovehicule în parcările în care nu există automate de parcare, nici casierii, iar plata taxei se face exclusiv prin SMS“.
Tribunalul mai arată în motivare că maniera de exploatare a locurilor de parcare de reşedinţă este discriminatorie, contrar prevederilor art.8 lit. a) din Regulament, în ce priveşte posesorii de abonament, dat fiind că aceştia plătesc pentru intervalul orar 17.00 - 08.00, interval în care restul locurilor de parcare publice sunt utilizate gratuit, dar şi în raport cu beneficiarii parcărilor comerciale, care dispun de locurile de parcare închiriate fără limită de timp.
În opinia instanţei, este de neconceput ca beneficiarul locului de parcare, care achită un abonament anual, să nu poată beneficia de serviciul a cărui contravaloare a achitat-o (întrucât nu îşi poate bloca locul de parcare şi, implicit, prin ocuparea acestuia de către o altă persoană, în intervalul 08,00 – 17,00, nu poate folosi locul de parcare cu privire la care posedă abonament), în timp ce persoana care a parcat pe locul respectiv în intervalul 08,00 – 17,00 beneficiază în mod gratuit de locul respectiv de parcare. Practic, se ajunge la situaţia discriminatorie, nelegală şi halucinantă în care, cu alte cuvinte, persoana care a achitat un tarif anual nu are acces la loc, în detrimentul persoanei care nu a achitat niciun tarif, ceea ce contravine oricărui sistem de taxe legale, în care, odată achitată o taxă aferentă unui serviciu public, se beneficiază de acel serviciu“, potrivit motivării.
Sursă: Ziua de Constanța

Dorian Ioan Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”