Liberalii constănțeni au donat 200 de teste CoVid Spitalului Județean

Secretarul general PNL Constanța, Marian Crușoveanu, a arătat astăzi, printr-o postare, că împreună cu colegii din organizația de partid, a ales să doneze un număr de 200 de teste menite să detecteze virusul CoVid19 Unității de Primiri Urgențe din Spitalul Județean Constanța.

”Momentele cele mai dificile sunt și momentele care ne aduc împreună de cele mai multe ori. În astfel de momente, solidaritatea, grija față de cel de lângă noi, sunt esențiale pentru a ieși puternici din această provocare. De aceea, am considerat că nu e un moment mai bun de a ne implica și de a #damaideparte, decât acesta. Fiecare acțiune pe care o întreprindem are ecou. Un efort, cât de mic, rostogolește un bulgăre și se transformă într-o avalanșă de fapte bune. Noi, consilierii județeni PNL, am ales să începem prin a oferi Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, 200 de teste pentru detectarea COVID 19. Spitalele și doctorii sunt linia I în combaterea acestei epidemii. Au nevoie de noi. Cu toții avem nevoie de ei. Putem să-i ajutăm stând acasă, respectând toate regulile, având grijă de cei din jur și donând. Fiecare picătură se adună și formează un ocean. Nu toți putem lupta, dar toți putem contribui. Doar așa ne vom asigura că #impreunareusim și că vom depăși acest moment.”, a declarat Marian Crușoveanu.

Etichete: