Două suflețele minunate, Maya și Gabriela, aduse acasă cu ajutorul omului de afaceri constănțean Grigore Comănescu

Maya și Gabriela, doi copii cu afecțiuni grave rămași blocați după începutul crizei COVID în clinici din Italia vor fi aduși vineri în țară cu un avion privat pus la dispoziție de Asociația Blondie cu sprijinul COMPREST UTIL, firma antreprenorului Grigore Comănescu, și BEBETEI. Costul transportului a fost de 21.000 euro. Aeronava este dotată cu toate facilitățile pentru a transporta acasă copiii și mamele lor.

Maya are 2 ani si 8 luni și, la vârsta de 1 an a fost diagnosticată cu o formă agresivă de cancer – ependinom anaplazic parietal drept. După o operație complicată și 14 luni de chimioterapie, s-a luat decizia să se continue radioterapia în afara țării. În luna februarie a fost acceptată la Clinica din Trento, Italia, unde a suportat 33 de ședințe de protonoterapie.

Gabriela are 13 ani și s-a născut cu hidrocefalie, spina bifida și scolioză pentru care a suportat deja 11 intervenții chirurgicale. Nu merge și este sondată urinar de mama ei, de 3 ori pe zi. Gabriela se afla la Clinica Niguarda din Milano din luna februarie.

Niciunul dintre cei doi copii nu ar fi putut fi transportat cu un avion de linie sau alături de alți pasageri, fără ca viața lor să fi fost pusă în pericol și toată suferința atâtor luni de tratament să fi fost în zadar.

Asociatia Blondie a finalizat o acțiune similară pe data de 28 martie când a sprijinit repatrierea cu avion medical a unui băiețel în vârstă de 7 luni intubat și ventilat mecanic operat pe cord la Clinica San Donato din Milano.

“Sunt vremuri atât de grele în care toată Planeta este dată peste cap, dar exact în aceste timpuri trebuie să ne asigurăm că nu lăsăm pe nimeni în urmă. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre copii care au suportat deja atâta suferință… Promitem că vom face toate eforturile pentru a aduce acasă toți copiii rămași în clinici din Europa și rugăm pe oricine cunoaște astfel de cazuri să ne contacteze pentru a încerca să îi ajutăm.”, spune Adelina Toncean, fondator Asociația Blondie.

Atât copiii, cât și mamele lor au fost testate negativ la testul COVID – 19.

Avionul va ateriza maine, 10.04 2020, ora 19.00 pe Aeroportul Internațional București Băneasa “Aurel Vlaicu”.

După întoarcerea în țară Gabriela și mama ei vor rămâne în Căsuța Blondie care este, în acest moment centru autorizat de carantină pentru COVID – 19.

Asociația aduce mulțumiri speciale celor care au făcut posibilă această misiune: COMPREST UTIL, BEBETEI, Direcția Consulară a Ministerului Afacerilor Externe, Ambasada României in Italia, Consulatul General al României la Milano, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția pentru Situații de Urgență, Aeroportul Internațional Băneasa “Aurel Vlaicu”, Aviance.”. 

Sursă foto deschidere: Ordinea.ro