Masca se poartă pe față, nu pe creier

Vă uitați probabil, ca și mine, la mișcările de stradă din SUA, și din capitalele europene, și vă întrebați ce se întâmplă?

Anul 2020 este unul electoral în SUA, la noi în țară, dar și-n foarte multe alte state importante din regiune, precum: Franța, Germania, Irlanda, Croația, Grecia sau Cehia.

Din punctul meu de vedere, problema din SUA are rădăcini mult mai vechi.

Să nu uităm că actualul președinte al Americii a fost ales direct de pe platourile de filmare ale emisiunii „Ucenicul” (The Apprentice), produsă de NBC.

Canalul tv, deținut de concernul General Electric, a reușit să convertească audiența unui reality-show în voturi, iar pe vedeta emisiunii sale, mondenul dezvoltator imobiliar Donald Trump, să-l transforme în președinte. Iar schema a fost repetată și-n Ucraina, anul trecut, când actorul de comedie Volodîmîr Zelenskia a fost ales președinte.

La succesul lui Trump au pus umărul și băieții din Silicon Valley, în frunte cu Zuckerberg, care a garantat consultanților de campanie ai republicanilor accesul la datele a milioane de utilizatori ai Facebook.

Informațiile personale stocate ani la rând de rețeaua de socializare au fost plasate ilegal companiei britanice Cambridge Analytica Limited, iar aceasta le-a folosit pentru a determina profilul psihologic al votanților americani nehotărâți.

Sub coordonarea lui Brad Parscale, directorul campaniei digitale a lui Trump, pe baza criteriilor psiho-comportamentale identificate, Cambridge Analytica a produs  5,9 milioane spoturi electorale personalizate, pe care le-a lansat asupra “țintelor” sale. Nu mai puțin de 30 de milioane de persoane fizice au fost vizate de această colosală campanie subliminală.

Așa aveau să devină simpli utilizatori de Facebook victimele specialiștilor de la Cambridge Analytica, întâmplător sau nu, firma britanică fiind o subsidiară a “SCL Defence”, adică “Strategic Communication Laboratories” - specializată în operațiuni psihologice de natură militară - un fel de unitate PSY.

Tot în 2016, aceeași Cambridge Analytica a fost implicată și-n campania pro-Brexit (Leave.EU), care avea să rupă Regatul Unit de Uniunea Europeană.

Noul contract a survenit imediat după elegerea lui Trump în SUA, pentru că băieții din staff-ul său i-au introdus pe cei de la C.A. în cercul lui Nigel Farag. Și astfel, în Marea Britanie compania avea să presteze pentru echipa liderul partidului pentru independența Regatului Unit (UKIP).

În paralel, băieții de la C.A. și-au negociat serviciile și cu liderii PSD din țara noastră, pentru oferirea de consultață la alegerile parlamentare din România din 2016, și după cum știm, social-democrații au fost desemnați, în final, câștigătorii scrutinului.

S-a implicat deci Facebook în politică? Da, evident!  

Motiv pentru care Zuckerberg a dat explicații în fața Comisiei Juridice a Senatului american, unde avea să recunoască fără ocolișuri că l-a sprijinit pe Trump în 2016 prin serviciile de “asistența de vânzări” ale Facebook.

Aceste metode de campanie se dovedesc tot mai periculoase, deoarece alimentează mișcări separatiste, aflate aparent în stare latentă.

Un an mai târziu, ne-am trezit cu acel referendum din 6 spre 7 septembrie 2017, prin care s-a încercat, și aproape s-a reușit, dezmembrarea Spaniei, prin scoatere Cataloniei de sub influența guvernului de la Madrid.

Situația creată în Spania a dat fiori reci guvernului de la București, sensibil la problema maghiară din Transilvania, și conștient de faptul că o astfel de operațiune ar putea fi translatată, de exemplu, în ținutul secuiesc.

Înțelegeți de ce, din considerente similare, România a refuzat în două rânduri să recunoască idependența provinciei Kosovo față de Serbia, mai întâi în 2008 și apoi în 2015.

Revenind la America, nu în ultimul rând, un rol la fel de important pentru succesul lui Trump în alegeri l-au jucat dezvăluirile organizației WikiLeaks, patronată de celebrul anarhist australian Julian Assange alias Mendax.

În iulie 2016, organizația acestui hacker a dat publicității 19,252 de email-uri private cu 8,034 de atașamente, ce aparțineau liderilor Partidului Democrat din Statele Unite ale Americii, în scopul compromiterii.

Lovitura a vizat-o pe Hillary Clinton, favorită în cursa pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA, iar marele beneficiar indirect a fost tocmai candidatul republicanilor, Donald Trump.

Cele două prsonaje, Assange și Trump, au menținut permanent o retorică electorală comună, afirmând că Hillary este reprezentanta “deep state.”  

Nu întâmplător, această teorie a conspirației s-a propagat și-n România, înglobată în sintagma “statul paralel” și promovată intens de fostul lider PSD, Liviu Dragnea, beneficiar al relațiilor de lobby ce aveau să-l aducă în 2017 pe Trump Jr. la vânătoare de căprioare în țara noastră.

Nimic din cele menționate anterior nu demonstrează însă o cooperare reală, sau vreo înțelegere subterană între Trump și Assange (WikiLeaks), dar Moscova n-a ratat ocazia unei noi narațiuni conspiraționiste.

Folosindu-și vasta rețea mediatică, în frunte cu Russia Today (Ruptly), Kremlinul a propagat ideea că Assange este unul dintre instrumentele prin intermediu căruia rușii l-au sprijinit pe Trump în campania electorală.

Și chiar dacă au trecut patru ani de atunci, Trump n-a mai reușit să scape de această etichetă. America a rămas și ea divizată. Unii cred, alții nu cred. Narațiunea și-a atins ținta.

Aceste "dezvăluiri" sau "scurgeri" (leaks) în an electoral vizează, de cele mai multe ori, ținte politice și nu înfăptuirea dreptății sociale.

Un bun exemplu este modul în care a fost lovit premierul englez David Cameron, chiar înaintea referendumului pentru Brexit.

Cameron susținea că Marea Britanie trebuie să-și mențină statului de țară membră a UE, dar s-a trezit în mijlocul unui scandal care avea să-i șubrezească rapid credibilitatea publică.

În aprilie 2016, cu două luni înaintea referendumului, au apărut celebrele scurgeri de date financiare de la firma de avocatură Mossack Fonseca cu sediul în Panama, documente denumite de presă “Panama Papers.”

Așa s-a aflat că tatăl premierului englez deținuse o firmă offshore, în care și fiul său David avea investită suma de 30.000 de lire. Problema n-au fost banii, deoarece sumele erau ușor de justificat, ci faptul că premierul Regatului Unit ar fi ocolit sistemul de taxare al Majestății Sale în privința profitului.

Acuzația a fost subțire, și fără implicații juridice, dar suficientă pentru ca pro-europeanul Cameron să-și rupă gâtul, politic vorbind.

Pandemia de Covid-19 de la începutul acestui an a picat cum nu se putea mai prost pentru Trump, care se pregătea intens de alegeri. Democrații lui Hillary, bine-terfeliți la alegrile trecute după cum am arătat anterior, l-au aruncat în cursa pentru prezidențialele din 2020 pe Joe Biden, fost vice în cabinetul Obama.

Modul în care Trump a abordat problema pandemiei trebuie analizat exclusiv în cheie politică, având în vedere că electoratul său a ieșit în stradă la Michigan, la jumătatea lunii aprilie, solicitând anularea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii virusului.

Iar atunci când trebuie să te voteze un asemenea electorat, nu-ți mai rămâne decât să zici că noua boală e un fel de răceală, că e marfă chinezească, sau că totul reprezintă o lucrătură a celor din “deep state” care vor să subjuge planeta.

Pe acest fundal deosebit de încărcat a survenit, la finalul lunii mai, moartea bărbatului de culoare din Minnesota, George Floyd.