Secretarul de stat Hagiiani, bomba cu ceas de la Ministerul Transporturilor

Probabil cei mai mulți dintre dumneavoastră n-ați auzit de Alexandru Octavian Hagiiani. Nici nu aveați de unde, personajul fiind aproape anonim în viața politică sau în mediul de afaceri din țara noastră.

Și totuși, ca prin minune, prin Decizia 130 din 24 februarie premierul Lodovic Orban l-a numit pe Hagiiani în funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

N-a durat mult, și spre finalul lunii mai, la minister situația a dat în clocot, atunci când mai mulți directori l-au anunțat pe ministrul Lucian Bode că intenționează să demisioneze deoarece se află în imposibilitatea de a lucra cu noul secretar de stat Hagiiani. De ce oare?

Presa a prins ceva de veste, mai mult din zbor, iar un material legat de revolta directorilor de la transporturi a fost publicat de ziarul Puterea. Între timp însă, articolul cu pricina intitulat „Scandal inedit la ministerul transporturilor” postat pe 29 mai pe site-ul Puterea.Ro a fost indisponibilizat din motive necunoscute, ce țin probabil de politica redacțională a publicației citate.

Din aceste considerente nu mică ne-a fost mirare săptămâna trecută, când un fost angajat al unei societăți, aparent controlată prin interpuși de secretarul de stat Hagiiani, ne-a relatat următoarele aspecte:

“Totul este dubios la acele firme. Eu am fost angajat la Marine Engineering Group. Nu ne-au plătit, iar noi am demisionat. Am plecat mulți în același timp, vreo 20-25 de angajați. După care ne-au dat în judecată. Au spus că noi am plecat și le-am cauzat prejudicii. De fapt ei nu ne-au plătit, și tot noi ne-am trezit dați în judecată.

Dar am câștigat procesul, iar acum trebuie să ne plătească ei cheltuielile de judecată, vreo 2000 de Euro de fiecare, însă au băgat firma în insolvență.

Lucrează prin interpuși. Au trecut în acte simpli muncitori pe post de administratori, care n-au nici o treabă.  Sunt doar băgați la înaintare. În spate este Hagiiani.

Având în vedere că discutăm despre un secretar de stat aflat în funcție, ne-am făcut datoria să verificăm cele relatate de fostul angajat al societății Marine Engineering Group.

Am aflat astfel că, firma cu pricina a fost înființată în 2006, cu sediul într-un apartament din București, fiind deținută și administrată de cetățeanul român Ion Dragoș Roban, în vârstă de 43 de ani.

La momentul publicării acestui material, Marine Engineering Group are 26 de dosare pe rolul instanțelor de judecată din București și Constanța, majoritatea în calitate de debitor sau pârât. 

Dosarul numărul 1281/3/2019, cel despre care vorbește fostul angajat, s-a înregistrat pe 10 octombrie 2019, și conform sentinței care a rămas definitivă din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel București a obligat firma „să plătească fiecăruia dintre pârâții (foști angajați – n.a.) câte 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe lângă acest litigiul cu angajații, Marine Engineering Group a fost dată în judecată și de firmele Brisegroup SRL Constanța, Role SRL, agenția de turism Hppy Tour SRL, La Fântâna SRL, și alții.

Nu doar furnizorii și angajații și-au luat țeapă. La această lungă coadă a creditorilor își mai așteată încă banii și statul român, care are de încasat de la aceeași Marine Engineering Group obligații fiscale în valoare de 849.558,00 RON (aprox. 175.000 Euro). 

Ce legătură are această firmă cu secretarul de stat Alexandru Hagiiani?

Și noi ne-am întrebat, și nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că firma i-a aparținut în trecut lui Hagiiani, în asociere cu cetățenii italieni Polesel Filippo și De Marchi Luciano, primul din Veneția iar celălalt din Treviso.

Până în iunie 2011, Hagiiani a fost proprietar și administrator, moment la care și-a cedat părțile sociale deținute către Ion - Dragoș Roban, acesta devenind asociat și administrator.

Ca să folosim o terminologie deja consacrată, putem avea deci „suspiciunea rezonabilă” că fostul angajat n-a fabulat atunci când ne-a relatat că-n spatele acestor firme (care nu-și plătesc anagajații, furnizorii și produc pagube bugetului de stat) s-ar afla Hagiiani.

Și totuși, o simplă suspiciune poate fi înșelătoare, situație în care ne-am văzut obligați să aprofundăm subiectul.

Astfel, din datele Registrului Comerțului, bucureșteanul Ion Dragoș Roban de la Marine Engineering Group, deține calitatea de administrator într-o adevărată rețea de societăți comerciale, majoritatea fără activități deosebite declartate și fără rulaje financiare. Te întrebi, de ce le mai ține active?

Firmele în care este implicat Roban
Firmele în care este implicat Roban

Incredibil dar adevărat, foarte multe dintre aceste firme sunt direct legate de numele lui Alexandru Octavian Hagiiani sau de alți membrii ai familiei secretarului de stat, după cum urmează:

Venicecom East Europe SRL, înființată în 2010 cu sediul în București, având cifră de afaceri ZERO, este administrată de Ion Dragoș Roban și deținută în proporție de 30% de Alexandru Octavian Hagiiani. Diferența de 70% se află în proprietatea societății cu răspundere limitată Venicecom - înmatriculată în Italia (care apare și-n Declarația de Avere depusă de Hagiiani la guvern).

O altă firmă în care este implicat același Ion Dragoș Roban alături de familia Hagiiiani se numește Idc Global Talent SRL, cu sediul declarat în Comuna Chiajna, județul Ilfov.

Și aici situația este similară: societatea nu are încasări ci doar cheltuieli (adică pierderi contabile), fiind inactivă din punct de veder fiscal. Alături de Roban care are 5%, în acționariat mai apare și Sofia Maria Hagiiani (în vârstă de 30 de ani) care deține diferența de 95%.

În condițiile prezentate, mai poate oare exista vreun dubiu că noul secretar de stat de la transporturi, Alexandru Octavian Hagiiani, este partener de faceri și asociat cu Ion Dragoș Roban, și se află în spatele acestor firme pe care le putem suspecta de evaziune fiscală? Probabil că nu.

Dar cine este Hagiiani?

Pentru orice contribuabil cinstit din țara asta, din Declarația de Avere publicată pe site-ul guvernului, Hagiiani ar putea trece drept un om de afaceri oarecare, aterizat de undeva din străinătate.

Născut pe 5 august 1977 în Bacău, noul secretar de stat a înșirat în declarație un grup de cinci societăți comerciale, două înmatriculate în România, și alte trei în străinătate. Una dintre acestea este chiar Venicecom din Italia, firmă care deține 70% din Venicecom East Europe SRL alături de Ion Dragoș Roban (vezi mai sus).

În speranța că nimeni nu se va prinde de șmecherie, funcționarul guvernamental a avut grijă să treacă greșit numele societății în declarațiade sa avere: în loc de „Venicecom” acesta a scris „Vine Com.” Desigur, pentru niște ziariști experimentați această „mică greșeală” aduce a glumă proastă, dar poate demonstra totuși o anumită intenție.

Ce ascunde Hagiiani?

N-o să vă vină să credeți, dar secretarul nostru de stat este aparent administratorului unui adevărat lanț multinațional de societăți, și care din întâmplare sunt cam toate legate de domeniul maritim, mai exact al construcțiilor navale.

Conform declarației sale de avere, Hagiiani mai deține și-o firmă în Finlanda, denumită IDC Global Services Oy. Registrul finlandez al comerțului ne spune că firma lui Hagiiani a fost înființată pe 19 decembrie 2016, și este specializată în “construirea de nave și structuri plutitoare. 

După cum se obișnuiște în statele vestice, societatea își are adresa declarată la un sediu virtual din orașul finlandez Turku, sau cum ar spune ai noștri “de complezență.” Pentru a vizualiza adresa sediului firmei din Finlanda CLICK AICI.

Mai departe, Hagiiani mai are o firmă și-n Olanda, denumită Consorzio IDC BV, înființată în 2017 și aceasta specializată tot în construcții nave, care apare în registrele Camerei olandeze de Comerț cu sediul în Amsterdam, având (atenție!) un singur angajat.

Am putea continua lungul șir al firmelor din țară și din străinătate care au legătură cu secretarul de stat Hagiiani. Și totuși, poate este mai interesant de răspuns la ce-i folosesc aceste entități?

De exemplu, prin intermediul unor cunoscute site-uri de recurutare, societatea olandeză Consorzio IDC, deținută așa cum am arătat de Hagiiani, a publicat în anii trecuți mai multe anunțuri în România în vederea angajării unor instalatori (tubulatori) pentru lucrări la nave de croazieră, sau “crew administrator” (un fel de șef de echipă) cu „studii liceale absolvite.”

Interesant este faptul că, firma lui Hagiiani se prezenta potențialilor angajați drept “companie multinațională cu filiale în Italia, România, SUA, India, Singapore, Finlanda și Germania” cu “peste 400 de angajați la nivel mondial.

Anunț de angajare IDC Consorzio - BestJobs Romania
Anunț de angajare IDC Consorzio - BestJobs Romania

S-ar putea spune că marele patron de multinațională Hagiiani și-a lăsat lanțul de societăți întins pe patru continente pentru o simplă slujbă la stat, așezat de-a dreapta ministrului Lucian Bode și de-a stânga consilierului Mircea Toader. Considerați posibilă această ipoteză? Probabil că nu.

După cum se poate observa de la o poștă, în speță nu este vorba de vreo multinațională, ci de activități de recrutare și plasare de forță de muncă pe lângă șantiere navale din țară și din străinătate, efectuate printr-o cascadă de SRL-uri.

Cel mai probabil „Global” și „Consorzio” sunt doar niște denumire pompoase, în spatele cărora un grup de cetățeni români și străini, în frunte cu Hagiiani, au pus la punct o adevărată rețea comercială  specializată în dumping pe piața forței de muncă. Că doar nu ne imaginăm că angajații cărați de Hagiiani în Olanda și Finlanda sunt plătiți acolo la nivelul navaliștilor locali?

În plus, așa cum am văzut deja, nici măcar angajații din țară nu sunt plătiți, ba chiar ajung să fie hărțuiți prin instanțe pentru că nu s-au lăsat sclăvuiți.

Cazul firmei Marine Engineering Group SRL este grăitor și suficient în susținerea ipotezelor expuse anterior, și chiar pentru sesizarea instituțiilor cu rol în combaterea spălării banilor și protecției muncii. Este oare normal să avem asemenea personaje la masa guvernului?

Sau poate această numire s-a făcut având în vedere "donațiile" realizate de persoana fizică Alexandru Hagiiani direct în conturile Partidului Național Liber, după cum ne arată următorul document:

Donație pentru PNL- realizată de Alexandru Hagiiani
Donație pentru PNL- realizată de Alexandru Hagiiani

Nu ne rămâne decât să avem încredere că organele abilitate ale statului român își vor face temele, prin invetigarea celor relatate în materialul nostru.