În timp ce Cupșa împarte pliante electorale, curg dosarele penale la CERONAV

În timp ce directorul CERONAV, Ovidiu Cupșa, împarte pliante alături de candidatul Vergil Chițac, la instituția pe care o conduce se petrec lucruri incredibile.

Directorii CERONAV, aflați în subordinea lui Cupșa, au fost trimiși în judecată pentru tăinuirea unor ilegalități macabre, precum falsificarea unor cursuri și examene.

Pe numele unor cursanți au fost emise certificate de absolvire a cursurilor organizate de CERONAV, la care aceștia nici nu participaseră. Cel puțin așa susțin procurorii.

Astfel, chiar ieri a fost înregistrat la secția penală a Judecătoriei Constanța dosarul Nr. 20615/212/2020 prin care parchetul a trimis în fața judecătorilor cinci angajați ai CERONAV, sub acuzația de “fals în înscrisuri sub semnătură privată” după cum urmează: preşedintele sindicatului CERONAV, Dr. Constantin Mihalache, expert consultantul Mircea Hafiuc (promoția ANMB 1976, fost coleg cu Traian Băsescu), C.L.C. Viorel Florescu (Midia Marine Terminal),  expert consultantul și director de studii al CERONAV Ion Filimon (promoția ANMB 1976 - mecanici) și directorul general-adjunct al CERONAV, Emil Luca.

Sindicalistul Constantin Mihalache este acuzat că a depus fișele de testare inițiale și finale în dosarele de curs, întocmite chiar de el prin fals și a determinat funcționarii publici din cadrul Serviciului Programare al CERONAV să elibereze, tot în fals, certificatele de absolvire. De fapte sunt acuzați și expertul Mircea Hafiuc și comandantul Viorel Florescu.

Cei doi directori ai CERONAV implicați în dosar, Filimon și Luca, sunt acuzați de „omisiunea sesizării” deoarece au fost informați în legătură cu faptele celor trei colegi amintiți anterior și cu toate acestea au preferat să mușamalizeze situația prin metoda refacerii cursurilor și anularea certificatelor de absolvire eliberate în fals.

Totuși, trebuie precizat că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre definitivă a unei instanțe de judecată. Iar această prezumție în practica judiciară funcționează de la Revoluția Franceză încoace.

Ovidiu Cupșa n-a știut nimic!

Din anul 2012, director general și președinte al Consiliului Director al CERONAV este Sorin Ovidiu Cupșa, fost director al Administrației Canalelor Navigabile în două etape (2007-2008 și 2016-2018) și fost șef al corpului de control al Primăriei Constanța, în prima administrație condusă de Radu Mazăre (2000-2002), absolvent al promoției 1994 a Institutului de Marină Civilă (actuala UMC).

De opt ani director al acestei instituții publice, Ovidiu Cupșa n-a găsit nimic mai bun de făcut vara aceasta decât să împartă pliante electorale alături de senatorul Vergil Chițac care candidează, din nou, pentru primăria Constanța. 

Cei doi, Cupșa și Chițac, se dau mari liberali, în ciuda faptului că organizația locală a PNL nici nu i-a văzut la ochi în ultimii ani. Dar fiecare își apără interesul: în timp ce Cupșa speră să rămână în fruntea CERONAV și după alegeri, eventual până la vârsta pensionării, Vergil Chițac pare că nu se mulțumește cu cele două pensii speciale (de la armată și senat), și mai vrea una de la primărie.

Ce este CERONAV?

Această instituție de învățământ și pregătire a personalului navigant, se află în subordinea Ministerului Transporturilor, și a fost înființată în conformitate cu OG 33/2003 şi HG nr.449/2003 prin comasarea Centrul de Perfecționare a Personalului din Navigația Fluvială Galaţi (CPPNF) și a Centrului de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă şi Calificare Personal Exploatare Portuară (CPPMC) Constanța, devenind prin Ordinul Nr.1033/190 al ministrului transporturilor CERONAV.

În prezent, CERONAV organizează anual aproximativ 2000 grupe de pregătire, perfecționare, specializare şi calificare, pentru 80 de tipuri de specialităţi, având aproximativ 32.000 de cursanţi.

Nivelul de pregatire al participanţilor la programele de instruire se face conform standardelor internaţionale autorizate de IMO (Organizația Maritimă Internațională), peste 90 % din personalul pregătit în cadrul CERONAV fiind angajat la companii de navigaţie din străinătate.

Instituţia dispune de o bază de instruire şi antrenament pe malul lacului Siutghiol, şi o  dotare materială de simulare de ultimă generaţie, alcătuită din simulatoare de navigație, comunicaţii, maşini navale şi manipulare mărfuri în nave cisternă.