Fals și uz de fals la CERONAV pe banii navigatorilor. Taxele majorate de două ori anul acesta

Încă de la începutul acestui an, navigatorii din Constanța s-au plâns din pricina creșterii tarifelor practicate de CERONAV, în condițiile în care din luna aprilie cursurile de pregătire s-au ținut online.

Tarifele au crescut de două ori în 2020, într-un interval de doar câteva luni, prima dată prin Ordinul 244 din 21 ianuarie 2020 iar ulterior prin Ordinul 1.478 din 30 iulie 2020, ambele majorări fiind solicitate prin referate făcute de Direcția Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor.

Conform legii, tarifele practicate de CERONAV sunt stabilite de consiliul de conducere al instituției, alcătuit din nouă persoane și prezidat de directorul general, fiind ulterior aprobate prin ordin al ministrului transporturilor.

Cu alte cuvinte, majorările de anul acesta au fost solicitate chiar de CERONAV în frunte cu directorul Ovidiu Cupșa, despre care se spune că nu-și mai vede capul de câte “investiții” face pe bandă rulantă.

Legat de modul în care se desfășoară procesul de învățământ sunt voci care susțin că totul este un simulacru, deoarece CERONAV n-a fost în stare să se organizeze în pandemie, preferând în schimb să salveze aparențele prin falsuri.

Pentru a proba aceste suspiciuni prezentăm în exclusivitate un e-mail trimis de pe adresa inginerului Dragoș Filimon, expert CERONAV responsabil cu pregătirea Modulului BFF, prin care acesta le sugerează cursanților că este posibilă obținerea certificatul de absolvire și fără pregătirea practică obligatorie.

Dacă nu aveți voiaje la activ unde să fi făcut drilluri de fire fighting vă rog să îmi comunicați pe mail și ne vom întâlni personal pentru rezolvarea acestor situații” le transmitea în scris Dragoș Filimon cursanților săi.

Mail - Dragoș Filimon
Mail - Dragoș Filimon

Adică să ne prefecem că totul e legal, și dacă nu e legal o rezolvăm noi într-un fel. Cam acesta este mesajul reprezentantului CERONAV.

Procurorii fac dosare, treaba merge în continuare

Nu întâmplător am spune noi, pe 10 septembrie a fost înregistrat la secția penală a Judecătoriei Constanța Dosarul Nr. 20615/212/2020, prin care parchetul a trimis în fața judecătorilor cinci angajați ai CERONAV, sub acuzația de “fals în înscrisuri sub semnătură privată” pentru întocmirea în fals a fișelor de testare și pentru eliberarea, tot în fals, a certificatelor de absolvire. La CERONAV totul pare un FALS de sus până jos!

Cei trimiși în judecată sunt: preşedintele sindicatului CERONAV, Dr. Constantin Mihalache, expert consultantul Mircea Hafiuc (promoția ANMB 1976, fost coleg cu Traian Băsescu), C.L.C. Viorel Florescu (Midia Marine Terminal),  expert consultantul și director de studii al CERONAV Ion Filimon (promoția ANMB 1976 - mecanici) și directorul general-adjunct al CERONAV, Emil Luca.

Odiosul monopol al Ceronav

CERONAV sau Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale este o instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

Acestei instituții i-a fost conferit un monopol prin lege, în mod abuziv spunem noi, fiind singura abilitată pe teritoriul României să organizeze cursuri de instruire și perfecționăre a personalului navigant.

Din această perspectivă cazul țării noastre este marginal, ca să nu-i spunem unic, având în vedere că orice instituție de învățământ ar putea organiza cursuri de pregătire pentru marinari, evident cu respectarea convențiilor internaționale și cerințele IMO. De ce doar CERONAV?

Nu are rost să ocolim răspunsul cunoscut deja de toată lumea: CERONAV, descendent direct al CPPMC și CPPNF, este o sinecură politică ținută în spate de toți miniștrii transporturilor de până acum, începând cu Traian Băsescu.

Tradițional, directorii CERONAV au domnit cu anii la șefia acestei instituții, servind fiecare guvernare indiferent de culoarea politică, după cum urmează: Haralambie Beizadea a fost director 10 ani (1991-2001), Mircea Udrea vreo 6 ani (2001-2007), Dorel Popa a fost adjunct, după care director general timp de 5 ani (2007-2012), și ultimul, Sorin Ovidiu Cupșa care este director de 8 ani, din 2012 până azi.

Ovidiu Cupșa - de la Radu Mazăre la Vergil Chițac

Ovidiu Cupșa a absolvit Institutul de Marina Civilă din Constanța (actual UMC) în anul 1994, moștenind de la Radu Mazăre conducerea Ligii Studenților de la marină, unde a ocupat poziția de vicepreședinte.

A navigat doar trei ani în perioada 1995 – 1998, iar în paralel s-a apucat de afaceri alături de fostul său coleg de camera și prieten Cristinel Dragomir (care avea să devină vicele lui Nicușor Constantinescu la Consiliul Județean Constanța).

Ovidiu Cupșa și Vergil Chițac în campania electrorală
Ovidiu Cupșa și Vergil Chițac în campania electrorală

După ce Radu Mazăre a ajuns primar, Cupșa a devenit șeful Biroului de Dezvoltare al Primăriei Constanța în 2002, chipurile din partea PNL. Situație pe care, într-o discuție avută recent, reprezentanții PNL au negat-o. 

Mai mult decât atât, surse din cadrul PNL ne-au relatat două situații interesante. Se pare că Ovidiu Cupșa a ajuns membru PNL furând ștampila de la un partid mai mic pe care liberalii l-au absorbit și, la fel de interesant, deși a fost văzut pe perioada campaniei în preajma lui Vergil Chițac, liberalii spun că șeful CERONAV nu mai are calitatea de membru PNL. Dar, despre toate acestea vom reveni într-un articol separat.

Începând cu 2005, Cupșa este numit Director și Administrator al Portului Constanța (CN APMC), iar din 2007 director general și președintele al CA-ului companiei Canale Navigabile (CN ACN). În paralel, în perioada 2004 – 2008 este și președinte al Consiliului de Administrație al Șantierului Naval 2 Mai - Mangalia și membru AGA la Compania Națională de Investiții (CNI) și TransCanal SA.

Din iunie 2012 este numit director general al CERONAV, funcție pe care o deține și-n prezent, și totodată din septembrie 2016 până în martie 2018 este pus din nou președinte al Consiliului de Administrație la CN Administrația Canalelor Navigabile SA.

La începutul acestui an, Cupșa și-a anunțat chiar intenția de a candida pentru fotoliul de primar al Constanței, însă a renunțat după ce PNL s-a decis să-l susțină pe Vergil Chițac.

În aceste condiții, simțind probabil că funia se apropie de par, Cupșa s-a lipit de Chițac alături de care s-a plimbat pe străzile orașului, în timp ce directorii din instituția pe care o păstorește erau chemați pe rând să dea explicații la parchet pentru falsuri.