În plină carantină generală, Chițac și Ovanesian demolează MIO Caffe, pentru a se răzbuna pe Dumitru Babu

Suntem, deocamdată, sub efectele unei măsuri aberante luate de Guvernul PNL. Vorbim, desigur, de carantina generală care NU a închis terasele constănțene, dar le-a interzis constănțenilor să se apropie de acestea. Ca într-un film prost.

Și, dacă nu era suficient, primarul în funcție, liberalul Vergil Chițac, împins de la spate de consilierul Felicia Ovanesian, a trimis Poliția Locală să verifice în ce bază și-au așezat terasele din Constanța scaunele pe domeniul public.

 

Primarul a aflat astfel ceea ce toată lumea în Constanța, și nu numai, știe deja. Cadrul legislativ care ar trebui să ajute aceste terase este unul complicat și alambicat, astfel că în toată țara, unitățile alimentare care au așezat o terasă pe spațiul public, funcționează în baza unui acord verbal primit de la autoritatea locală, convenția fiind mai mult legată de aspect și de condiția ca terasele să fie construite din materiale ușoare. Aceasta a fost soluția găsită de toate Primăriile din România, pentru a permite teraselor să funcționeze, alternativa fiind niște contracte de concesiune sau superficie extrem de greu de pus în operă.

Constanța fiind un oraș turistic, administrația Făgădău a urmat acest exemplu și a dat voie patronilor de restaurante, acolo unde a fost cazul, să amplaseze terase în fața unităților. A fost o mână întinsă, pentru antrenprenori, care se întoarce acum împotriva lor, pentru că noua administrație e pusă pe răzbunări și pe aplicat legea după ureche.

În mod normal, având în vedere cum au funcționat lucrurile, TOATE terasele de pe spațiul public ar trebui să dispară, pentru că funcționează exact la fel. Împinși de populism și de setea de răzbunare, Vergil Chițac și Felicia Ovanesian au ales doar o singură terasă pentru a o da exemplu.

Este vorba de MIO Caffe, terasa prietenului lui Dumitru Babu, care va fi demolată în zilele următoare. Anunțul a fost făcut chiar de primar, ieri la ora 21.00. Vă dați seama ce disperare, dacă la o oră la care majoritatea ne pregătim de culcare, primarul ține să ne anunțe pe Facebook că a descoperit marea problemă a orașului Constanța și că va demola O TERASĂ?

Dincolo de ridicolul situației, mai sunt două aspecte care șochează.

Primul aspect este legat de măsura dublă cu care judecă situațiile primarul Vergil Chițac. O măsură dublă care arată că în cazul MIO Caffe e vorba de răzbunare. Zilele trecute, primarul afla că niște pescari, prin asociația lor, ocupă spațiul public în Portul Tomis, iar răspunsul lui era următorul:

”Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală au adus la cunoștință asociației faptul că un teren aparținând domeniului public al UAT Constanța poate fi ocupat, conform OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, motiv pentru care reprezentanții asociației au fost rugați fie să elibereze terenul, fie să se îndrepte către direcția de resort din cadrul Primăriei pentru a intra în legalitate.”

Deci, pentru asociația pescărească, aia pe care o știm cu toții că depozitează niște bărci murdare pe dealul din Portul Tomis, invitația, chiar rugămintea este să intre în legalitate, în timp ce despre privatul de la MIO Caffe ni se spune direct: demolăm!

Al doilea aspect pe care dorim să-l semnalăm este legat de o declarație pe care Vergil Chițac o făcea, chiar înainte de alegerile locale, supărat fiind că Decebal Făgădău își permisese să-l certe pe Gabriel Comănescu pentru că nu-și plătește angajații. Iată ce spunea Vergil Chițac:

"Am înțeles că domnul acesta sau cum îl numiți (Făgădău – n.r.) s-a luat la trântă cu un privat (Comănescu – n.r.). Dom-le, lăsând la o parte cât de contestați sunt acești oameni în opinia publică, este pentru prima dată în istoria democrației când un primar vituperează la adresa unui privat, care desfășoară activitatea în raza autorității teritoriale pe care o păstorește. Ce să ai cu un om care dă locuri de muncă? Nu pot să înțeleg… cum poți ca primar să te iei la trântă cu un privat? Eu nu am mai auzit așa ceva…” 

Ajuns în scaunul de primar, Chițac a uitat repede ce declara în campanie și a început mandatul luându-se la trântă cu un privat, pe care dorește să-l falimenteze, pentru simplul fapt că acolo obișnuia să-și bea cafeaua fostul viceprimar Dumitru Babu.

De războiul dintre cele două părți nu ne pasă deloc. Ne pasă însă de victimele colaterale, adică de constănțenii care în urma acestei ”demolări” complet inutile vor rămâne fără loc de muncă. La ei se gândește cineva?