Constanța a rămas din nou fără căldură, așa cum a prevăzut primarul Chițac!
-
Ovidiu IrimiaActualizat: 29.12.2020

Se pare că primarul Vergil Chițac n-a glumit atunci când ne-a avertizat că iarna aceasta ne vom confrunta tot mai des cu lipsa căldurii şi a apei calde.
Chiar în acest moment, o zonă extinsă a municipiului Constanța nu are apă caldă și căldură.
În cursul nopții trecute, RADET Constanța a înregistrat o nouă avarie pe rețeaua de transport a energiei termice.
Avaria a fost înregistrată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 98, în dreptul Bl. AL3, și evident, în această dimineață RADET a sistat furnizarea energiei termice în arealul cuprins între Trocadero, Tomis 3, Stadion și Faleză Nord.
”Echipele de intervenție ale R.A.D.E.T Constanța au început lucrările pe care le vor finaliza în cel mai scurt timp.”, au precizat reprezentanții RADET.

Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. În 2001 a debutat ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.