Un centru medical așteaptă de trei săptămâni răspuns de la Primăria Constanța. Petrică de la urbanism doarme în front

La începutul acestui an, centrul medical NephroCare din Constanța a solicitat Primăriei un răspuns, referitor la posibilitatea amplasării unui container în curtea unității. 

Reprezentanții unității medicale solicitau informații legate de avizele necesare pentru o astfel de ”construcție”, păcăliți probabil de modul în care viceprimarul Ionuț Rusu s-a lăudat că a amplasat un container, destinat trierii pacienților, în curtea Spitalului Municipal.

Doar că la Constanța, pentru unii se poate, iar restul au de așteptat, pentru că Petrică, arhitectul adus de la Eforie, doarme în front. Așa se face că de 21 de zile, reprezentanții NephroCare așteaptă un răspuns care nu mai vine, deși fiind vorba de urgențe medicale, solicitarea ar fi trebuit tratată cu prioritate. 

Petrică, trezește-te!