Prefectul George Niculescu ne-a mințit. Inspectoratul de Stat în Construcții i-a arătat că lucrările de la Lupoaică sunt ilegale

În luna ianuarie a anului trecut, prefectul județului Constanța, George Niculescu, participa la o emisiune de televiziune, alături de moderatorul Cristian Hagi și chiar alături de subsemnatul, autorul acestui articol. Scandalul zilei, la acel moment, era legat de lucrările desfășurate peste un sit arheologic, în zona pe care o cunoaștem drept ”Lupoaică”. 

Prefectul George Niculescu ne-a arătat, în acea emisiune de televiziune de la Dobrogea TV, un teanc de documente ce atestau faptul că referitor la construcția ce urma să fie ridicată, chiar de o rudă a dânsului, nu existau aspecte de nelegalitate care să poată duce la stoparea lucrărilor. 

Puși în fața unor documente care arătau această realitate destul de clar, l-am apărat pe George Niculescu, fiind convinși că acesta ne spune adevărul. Peste câteva luni, însă, un control al Inspectoratului de Stat în Construcții i-a semnalat prefectului în funcție că există nu unul ci șase motive de nelegalitate în privința hotărârii de Consiliu Local care a stat la baza construcției de la Lupoaică. 

Cum am aflat? În niciun caz de la fostul prefect. Recent, când lucrarea a fost betonată, ne-a trecut întâmplător prin minte să întrebăm ISC dacă în ultima perioadă a verificat tot ceea ce se întâmplă pe acel șantier. Răspunsul a fost năucitor. Un control demarat de această instituție, în aprilie 2020, releva mai multe aspecte de nelegalitate în privința HCL-ului care a aprobat construcția. Vi le prezentăm, integral. 

1) La unele ședințe ale comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism, a participat la luarea deciziei un membru care avea calitatea de autor al studiului istoric (parte a documentației supusă avizării)

2) HCL nr 362/27.09.2018 de aprobare a documentației de urbanism - P.U.D. nu a fost emisă în termen de maxim 45 de zile de la finalizarea dezbaterii publice

3) Documentația de urbanism PUD nu a fost promovată de către primar, în vederea aprobării prin hotărâre a Consiliului Local, pe baza referatului de specialitate al arhitectului șef, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării documentației complete la registratura Primăriei

4) Numărul de înregistrare al planșei anexă la avizul de circulație nu coincide cu numărul Avizului Comisiei de Circulație

5) Prin certificatul de urbanism s-a solicitat ”Acord notarial vecini cf. art 612 Cod Civil, dar acesta nu a fost prezentat la control

6) Planșele privind studiul de însorire, prezentate la control, nu sunt verificate la cerința esențială de igienă, sănătate și mediu, așa cum s-a solicitat prin certificatul de urbanism. 

IJC Constanța a comunicat Instituției Prefectului județului Constanța rezultatele verificărilor efectuate privind legalitatea documentației de urbanism conform prevederilor constituționale și legale. Controlul a avut loc la finalul lunii aprilie, 2020. 

Prefectul George Niculescu a avut, așadar, pe birou, motive cât se poate de clare pentru a ataca în fața instanței hotărârea de consiliu care a stat la baza începerii lucrărilor de la Lupoaică. Nu numai că n-a atacat această hotărâre, dar nici măcar nu a prezentat public rezultatul acestui control demarat de IJC. 

I-am solicitat domnului Niculescu un punct de vedere. Am dorit să știm de ce a ascuns rezultatele acestui control și mai ales, de ce nu a demarat o acțiune în instanță, în baza acestui document. A refuzat să discute cu noi. În cursul zilei de ieri, George Niculescu a fost numit secretar de stat la Ministerul Energiei. După această dezvăluire, poate ar trebui să aibă bunul simț și să iasă din viața politică, pentru că prin tăcerea sa a fost complice cu distrugerea unui sit arheologic, extrem de important pentru municipiul Constanța. 

Am solicitat de asemenea un punct de vedere ministrului Justiției, Stelian Ion. Acum un an, în pragul candidaturii pentru Primăria Constanța, Stelian Ion era cel mai gălăgios și mai vehement contestatar al lucrărilor de la Lupoaică. Pus în fața acestui document, Stelian Ion a refuzat și el să comenteze. Nu-și poate ataca un coleg de alianță, Constanța nu mai înseamnă foarte mult pentru dumnealui, acum că și-a văzut sacii în căruță. 

De asemenea, i-am cerut actualului prefect al județului Constanța, Silviu Coșa, să ia act de acest document care se află în posesia instituției pe care o conduce și să ia toate măsurile pe care le mai poate lua acum. Încă așteptăm răspunsul dumnealui.