Florin Mitroi, primarul din Valu lui Traian, sare la gâtul Cristinei Rizea, deputat USR. ”Vinde gogoși”

O postare a deputatului USR, Cristina Rizea, prin care aceasta își arogă rezolvarea unor probleme ce țin de comunitatea din Valu lui Traian, a reușit să-l enerveze pe primarul Florin Mitroi, care a ripostat, acuzând-o pe aceasta că vinde gogoși în online. 

Locuitorii din cartierul Crețoiu din Valu lui Traian au toate șansele ca până la finalul lunii iunie să poată traversa, în sfârșit, DN 3 în condiții de siguranță.
Am avut astăzi o întâlnire foarte constructivă cu domnul Marian Ichim, directorul Regionalei de Drumuri și Poduri Constanța pe tema nevoii îmbunătățirii mobilității rutiere și a siguranței circulației cetățenilor din Valu lui Traian.
Am promisiunea domnul Director al D.R.P.D. Constanța că va stabili, chiar astăzi, o întâlnire cu reprezentanții Primăriei Valu lui Traian pentru demararea de urgență a procedurilor de:
 
- găsire a celei mai bune soluții de asigurare a siguranței locuitorilor din cartierul Crețoiu nevoiți zilnic să traverseze DN3 pentru acces la stația de microbuz spre Constanța. Am discutat cu domnul director posibilitatea realizării a unei subtraversări, ori a unei treceri de pietoni cu scuar și presemnalizare pentru reducerea vitezei conducătorilor auto. Stabilirea unei soluții optime depinde însă și de recomandările poliției rutiere și de posibilitățile financiare și de spațiu ale UAT-ului.
 
- realizare a unor întreruperi ale benzii continue de pe raza localității Valu lui Traian, astfel încât conducătorii auto să aibă posibilitatea virajului la stânga.
 
Totodată, am primit asigurări din partea domnului director că sunt în desfășurare procedurile pentru amenajarea de sensuri giratorii la intrările în localitate și încă unul la Murfatlar.
În plus, sensul giratoriu provizoriu, existent la intrarea în pădurea Valu lui Traian, va fi amenajat definitiv, în aceeași poziție, acolo urmând să își desfășoare activitatea două societăți comerciale care vor oferi locuri de muncă pentru vălureni și nu numai.”, a declarat deputatul USR, Cristina Rizea. 
 
”Ne bucurăm de inițiativa doamnei Rizea, de altfel fără rezultat concret, pentru ca o postare in mediul online nu rezolva lucruri aparent simple, pe care dacă le pui in practică dovedesc că sunt complicate . Consider ca înaintea oricărui demers, Dna Rizea, un pic dezinformată ar fi trebui să consulte Primarul localității înaintea efectuării oricăror discuții. De ce ? Din următoarele motive :
 
- este Primarul comunei Valu lui Traian și cunoaște toate problemele comunității;
- pentru fiecare problemă are întreprinse demersuri pentru soluționare, fapte cu care nu se grăbește sa le transmită in online decât după ce le concretizează.
Urmare a celor menționate mai sus, în vederea soluționarii accesului pietonal a cetățenilor din cartierul Cretoiu s-a realizat un proiect “Pasarela pietonala” în anul 2020 .
Atenție - cartierul Cretoiu este linie de Hotar cu Municipiul Constanta. Ca atare, demararea lucrărilor și procedura de autorizare a acestora este mult mai amplă și mai complicata . De ce? Lucrarea trebuie să se facă pe doua Unități administrativ-teritoriale cu banii ambelor UAT-uri , și cu autorizație emisă de Consiliul Județean .
Ce caută doamna Rizea la CNAIR? Ne băgăm in seama și apoi vindem “ gogoși” in mediul online. Să citim legislația înainte, zic și să fim informați ... scuar cu trecere de pietoni pe DN3 cu viteza legal aprobată de circulație 100 de km la ora nu se poate, doamna deputat !”, a răspuns primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi.