Document GIP: Traian Băsescu l-a turnat pe colegul său de facultate, viitorul comandant Daraban Constantin

Un nou document publicat azi de Grupul de Investigații Politice scoate la iveală colaborarea fostului student la marină Traian Băsescu cu organele informative ale regimului comunist.

Este vorba despre o Notă Informativă, în copie dactilo, semnată cu numele conspirativ “Petrov” dată de Băsescu Traian pe data de 7 decembrie 1972, căpitanului Despinoiu Nicolae. Documentul a fost descoperit în dosarul de urmărire informativă (DUI) al lui Constantin Daraban, fost coleg, de an și de grupă, cu Traian Băsescu la Institutul de Marină din Constanța.

Potrivit Notei date de Petrov: Studentul Daraban Constantin a adus în cămin un ceas și 2 perechi de butoni străini. Butonii i-a vândut cu 60 lei perechea la doi colegi, unul dintre aceștia fiind Filimon.”.

Petrov și-a tras de limbă colegul în legătură cu proveniența obiectelor. A aflat și a turnat la Securitate că „obiectele de mai sus au fost aduse de prietenul studentului Daraban Constantin, și care ar fi (din cele povestite de Daraban), reprezentant oficial în Europa al unei firme pakistaneze.” Petrov i-a mai spus ofițerului de informații că are suspiciuni că Daraban „ori vrea să vândă ceasul pe care l-a adus, ori obiectele mai sus menționate sunt de altă proveniență.”

Căpitanul de Securitate Despinoiu a întocmit, la rândul lui, o Notă Informativă, în care explica superiorilor faptul că Petrov a dat informațiile „ca urmare a sarcinii primate de colaborator de a ne semnala aspecte negative constatate în cadrul Institutului de Marină.”

Astfel, se poate presupune că studentul Traian Băsescu făcea parte din rețeaua de informatori a acestui ofițer care-i repartiza periodic diverse sarcini pe linie informativă.

Nota informativă - document CNSAS
Nota informativă - document CNSAS

Din pricina acestei informări studentului Constantin Daraban i-a fost deschis un dosar de urmărire, întreaga s-a corespondență fiind supravegheată de organele de informații, începând din martie 1973.

Ulterior, în mai 1974,  Daraban a fost chemat să dea explicații în fața organelor de Securitate „pe marginea relațiilor sale cu un cetățean pakistanez. Securitatea a propus avizarea negativă a lui Daraban pentru efectuarea practicii pe navele de pescuit oceanic” (în decembrie 1975).

În urma notei sale, Petrov a fost pus de căpitanul de Securitate Despinoiu să „semnaleze și în viitor astfel de aspecte”, „să urmărească dacă numitul Daraban Constantin se ocupă cu activitatea de contrabandă”, „să discute cu Daraban C. despre relațiile dintre el și cetățeanul străin”.

Despinoiu a propus ca „numitul Daraban Constantin să fie chemat la serviciul personal din cadrul institutului și să i se ceară o notă privind relațiile sale cu Abdulah Mutaza (cetățeanul pakistanez). Despinoiu a consemnat de asemenea că „aspectul cu contrabanda va fi semnalat organului de miliție”.

Constantin Daraban a primit în cele din urmă aviz să poată naviga, tocmai al finalul anului 1977, fiind repartizat la Întreprinderea de Pescuit Oceanic (IPO) Tulcea. Norocul său a constat în faptul că, pe 26 octombrie 1977, Inspectoratul Județean de Securitate Tulcea a comunicat că „s-au aprofundat verificările privind pe cel în cauză, rezultând că nu sora sa, ci o chiriașă a avut legături cu un cetățean arab, sus-numitul (Constantin Daraban) necunoscându-l decât din relatările părinților săi”.

Peste ani, cel turnat de Băsescu, fostul său coleg Daraban Constantin a ajuns comandat de cursă lungă pe “JIUL”, o navă trauler tip Atlantic II, clasa RTMA, construită în 1972 în RDG.

Nava
Nava "JIUL"

Traian Băsescu informator al direcției de contrainformații militare

Reamintim faptul că, în septembrie 2019,  judecătorii Curții de Apel București au stabilit faptul că fostul președinte Băsescu a colaborat cu serviciul de contrainformaţii militare.

Traian Băsescu și-a văzut dosarul de la CNSAS cu doar câteva zile înaintea alegerilor europene, și ar fi recunoscut că notele informative olografe îi aparțin, declarau pentru Europa Liberă surse din instituție.

În acest moment, primul dosar în care Traian Băsescu se judecă cu CNSAS se află pe masa Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă lucrurile devin tot mai clare, mai ales acum, odată cu descoperirea acestui nou document.