Cum a ajuns Vlăduț Voiculescu ministru, direct de pe străzile din Viena

Vlad Voiculescu sau “Vlăduț” așa cum este alintat ministru demis al sănătății, face parte din noua garnitură de politicieni, lansați după tragedia din 30 octombrie 2015 sau “incendiul de la Colectiv”. Am schimbat noi oare clasa politică după un incendiu?

Pe 30 a avut loc incendiul, pe 4 a demisionat Ponta, iar pe 17 era deja investit guvernul “tehnocrat” Cioloș.  Ne putem imagina cum s-au găsit atâția tehnocrați în câteva zile? Cum au reușit ei oare să-și împartă mandatele, misiunea și programul de guvernare într-un timp atât de scurt?

Sau poate “tehnocrații” se aflau deja în stare de alertă, comasați în tunelurile puterii dintre palatele Victoria și Cotroceni, fiind pregătiți să preia guvernarea în orice moment?

Moartea accidentală a polițistului Gigină, petrecută în seara zilei de 20 octombrie 2015, cu zece zile înaintea tragediei de la Colectiv, avea să contureze “oportunitatea” schimbării guvernului Ponta. Pentru cei care uită repede, ascensiunea tehnocraților a fost generată nu de unul ci două evenimente cu impact social deosebit, petrecute la o diferență de doar 10 zile: moartea lui Gigină, și mai apoi Colectiv.

Polițistul Gigină și-a pierdut viața în timpul serviciului. Făcea parte din dispozitivul de însoţire al ministrului de interne Gabriel Oprea, atunci când a căzut din neatenție cu motocicleta într-un șanț. La cinci zile s-au declanșat proteste la Piața Victoriei, guvernarea PSD fiind acuzată în bloc de corupție și incompetență pentru presupusa tentativă de “mușamalizare a anchetei” privind moartea agentului de poliție.

Se identificase veriga slabă, în persoana vicepremierului Gabriel Oprea. Pentru că nu corupția era problema arhitecților schimbării, ci destabilizarea majorității parlamentare PSD-UNPR-ALDE prin scoaterea lui Oprea din joc.

Protestele s-au declanșat în București pe 24-26 octombrie, iar în weekend-ul următor, vineri 30 octombrie a avut loc incendiul de la clubul Colectiv. Cinci zile mai târziu Ponta demisiona. Câtă sincronizare, am putea spune! Așa s-a născut guvernul tehnocrat Cioloș, iar proiectul s-a dovedit un succes politic.

Afacerile familiei Voiculescu din Brănești

Vlad Vasile Voiculescu, actualul ministru al sănătății, s-a născut pe 9 iunie 1983 la spitalul din Pucioasa, și a locuit în satul Brănești (din comuna cu același nume), ambele din județul Dâmbovița.

Tot la Brănești a urmat și primele opt clase, pentru ca ulterior să mearagă la Liceul “Nicolae Titulescu” din Pucioasa, Dâmbovița, pe care l-a absolvit în vara lui 2001, la vârsta de 18 ani.

După terminarea liceului, Vlăduț a devenit patron prin înființarea societății Pro Vlad SRL (redenumită Luxus Garten SRL în iunie 2008).

Firma era specializată în “tăierea şi rindeluirea lemnului” având sediul declarat în satul Brănești, comuna Brănești, din același județ Dâmbovița, acolo unde se născuse și crescuse Vlad Voiculescu.

La prima vedere, această inițiativă pare să urmeze linia familiei, pentru că tatăl său lucrase mulți ani ca tâmplar.

În mod interesant, Pro Vlad SRL a avut ani la rând o cifră de afaceri de câteva sute de mii de euro, cu peste 20 de angajați, devenind astfel una dintre cele mai importante societăți din comuna Brănești.

Dar dacă ne uităm pe CV-ul oficial al ministrului sănătății, înțelegem că nu el s-a ocupat de afacere, deoarece în perioada 2000 - 2013, Vlad Voiculescu s-a aflat în străinătate, la Viena, acolo unde era student și angajat în același timp.

Probabil acesta este motivul din pricina căruia administrator la Pro Vlad SRL era un domn cu 28 de ani mai în vârstă decât Vlăduț, pe nume Alexandru Teleleu (născut în 1955 la Zărnești, lângă Brașov).

Mai multe despre activitățile acestei societăți nu se cunosc. Chiar dacă Vlad Voiculescu a devenit între timp un personaj politic important, nimeni nu s-a deranjat până la Brănești să afle despre începuturile antreprenoriale ale tânărului ministru.  

Cert este că, în 2013, înainte ca Vlad Voiculescu să devină cunoscut publicului larg, firma a fost radiată. Conform documentelor depuse la Registrul Comerțului, la dizolvarea produsă efectiv în 2014, lui Vlad Voiculescu i-a fost repartizat întreg activul societății (bunurile) după cum urmează:

  • 191mp, teren intravilan categoria curți construcții
  • 109mp, șopron
  • 87mp, teren intravilan, categoria curți construcții
  • 38mp, camera uscător
  • 89mp, teren intravilan, categorie curți construcții
  • 40mp, central termică
  • 42mp, șopron

Tatăl lui Vlad Voiculescu, informator dovedit al fostei Securități

Tatăl său, pe nume Vasile Voiculescu Iulian, de profesie sportiv, campion la înot, monitor de ski, profesor de sport, kineto-terapeut la Băile Pucioasa și-n final tâmplar, a fost colaborator al fostei Securități din 1978 și până la schimbarea de regim din 1989.

Chestiunea “colaborării” era cunoscută familiei și apropiaților încă din 2010, după o verificare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) realizată la cererea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, din care a rezultat fără dubii că Iulian Voiculescu a fost omul Securității.

Deci încă din 2010 se știa că “revoluționarul” Iulian Voiculescu din Dâmbovița făcuse parte din două rețele informative, sub numele conspirativ “Victor” și că delațiunile sale pot fi încadrate la fapte de “poliție politică.” DOSARUL AICI

După cum se poate observa, Vlad Voiculescu nu provine dintr-o familie bogată. Chiar el accentuează pe această problemă atunci când spune: “Casa și tot ce aveau ai mei a fost mereu ipotecata la bancă mai toată copilăria mea. Datoriile le-am plătit împreună abia în 2007, când eu aveam un job la Viena.”

A plecat la Viena din motive financiare, în timp ce era patron

Se reține că Vlad Voiculescu era sărac. Fix pe această chestiune se axează întreaga sa biografie. Și din acest motiv, fără a avea un ban în buzunar, Vlad Voiculescu a plecat să studieze tocmai Viena, imediat după terminarea liceului. Ciudat sau nu, așa se prezintă faptele în CV-ul oficial al ministrului sănătății.

Astfel, în anul 2001 Vlăduț a intrat la Vienna University of Economics and Business Administration, fără a se preciza dacă plătea taxă sau a fost admis pe locurile finanțate de la buget. Un lucru e sigur: diploma de bacalaureat de la Liceul din Pucioasa s-a dovedit deosebit de utilă.

De fapt, așa cum avea să se afle mai târziu, studiile i-au fost plătite printr-o bursă finanțată de Institutul Aspen, la care vărul său din România, Nic Voiculescu, este fondator și membru în consiliul de conducere. Mai simplu spus, Nic l-a ajutat pe văr-su de la țară să facă o școală mai bună. Așa a ajuns Vlăduț la Viena. 

În perioada 2001-2005, adică timp de patru ani, nu știm din ce bani a trăit Vlad Voiculescu la Viena, deoarece primul său loc de muncă apare tocmai în decembrie 2005. Până atunci situația sa este una puțin enigmatică. Nu știm dacă a muncit sau a primit bani cadou, sau poate a cerșit? Cert este că nu apar alte activități în CV-ul lui Vlăduț înainte de finalul anului 2005.

Deci din postura de om fără ocupație, în 2005 este angajat la Dexia Kommunalkredit Bank AG unde primește sarcina de a coordona implementarea Sistemului de Management al Informaţiei în toate filialele grupului.”  

Dar atenție! Vlad Voiculescu a primit postul fără a avea o diplomă de licență, deoarece , așa cum avea să se afle, acesta și-a terminat facultatea tocmai în octombrie 2011.

După doi ani de zile își schimbă locul de muncă, fiind angajat în martie 2007 la Volksbank International AG, Viena unde devine consilier al Consiliului de Supraveghere, Comitetelor de Audit, Comitetelor de Strategii şi Buget din mai multe filiale” ale băncii. Și aici este angajat tot fără diplomă de licență, adică în baza diplomei de BAC din România.

După încă trei ani, în octombrie 2010, pleacă de la Volksbank și ajunge la Erste Group Bank AG, cel mai mare grup financiar-bancar austriac, pe postul de vicepreședinte al Diviziei de Finanțări de Infrastructură.”

Nici de această dată Vlad Voiculescu nu avea o diplomă de licență, angajarea fiind făcută doar pe baza bacalaureatului din Pucioasa. Incredibil, dar adevărat!

Și tocmai la un an după angajarea la Erste, în octombrie 2011, reușește și Vlăduț să-ți obțină Licența. Practic, Vlad Voiculescu a fost student timp de 10 ani, din 2001 până în 2011. Ați mai văzut așa ceva?

Vlăduț și Rețeaua Citostaticelor

Momentul finalizării studiilor este unul important, pentru că așa cum vom vedea în continuare din acest punct începe “descoperirea” lui Vlad Voiculescu.

Astfel, un an mai târziu, jurnalistul Vlad Mixich publică la HotNews povestea unui tănâr misterios, pe nume Alin Alexandru, care de la fereastra biroului vienez în care lucrează trimite medicamente românilor bolnavi de cancer.

“Cum am devenit membru în rețeaua citostaticelor. Vrei să intri și tu?” rămâne astfel prima mărturie de presă despre viitorul ministru al sănătății, pentru că Alin Alexandru era de fapt Vlăduț al nostru de la Viena.

Așa avea să afle întreaga suflare, cum un baiat anonim care muncește în capitala Austriei se gândește și la muribunzii săi compatrioți, cărora le trimite “pe blat” medicamente care nu se găsesc în țară.

Prima dată când a cerut un citostatic într-o farmacie vieneză a fost refuzat. Apoi s-a îmbrăcat în costum, a intrat într-o farmacie înființată cu 142 de ani în urmă, în apropierea Operei din Viena, s-a îndreptat spre cea mai bătrână farmacistă (chiar proprietara), i-a explicat situația și i-a lăsat o carte de vizită pe care era imprimată sigla companiei prestigioase la care lucrează. După câteva schimburi de email-uri, Alin a primit un număr de client permanent al farmaciei (44J) și a început să ridice citostaticele care îi erau cerute din țară. Plata o făcea din buzunarul propriu, urmând să-și recupereze banii de la pacienți după ce aceștia le primeau în România. Fără să-și adauge vreun comision, fără să ceară vreun ban pentru timpul și efortul consumat.”

Autorul acestui material de presă din HotNews, Vlad Mixich, avea să fie numit vicepreședinte la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale în guvernul Dacian Cioloș.

Deci până și ziaristul care a promovat acest scenariu de film numit “rețeaua citostaticelor” era parte a viitorului guvern tehnocrat. Interesantă coincidență sau ce? Dar să nu fiți surprinși, pentru că politica de Dâmbovița este plină de asemenea încrengături nevinovate.

Urmare a publicării materialului citat, 400 de români din toată Europa s-au înscris ca voluntari în Rețeaua lui Vlăduț de la Viena, fiind dispuși să transporte medicamente peste graniță în bagajul de mână.

“Campania inițiată apoi de HotNews și sprijinită de mai multe televiziuni (cu orientări politice diferite) a creat presiunea publică necesară pentru schimbarea legislației și dispariția crizei citostaticelor. Dar a fost nevoie de aproape un an ca asta să se întâmple și, în această perioadă, regizorul Claudiu Mitcu a început să filmeze documentarul Rețeaua” care a fost difuzat în premieră de HBO România, joi, 24 septembrie 2015 de la orele 20.

Adică nu doar că au lansat o vedetă politică, dar s-au apucat și de filme despre rețeaua pusă la punct de Vlăduț vienezul. Evident că s-a lucrat intens la această campanie. Obiectivul oficial era unul deosebit (pacientul bolnav de cancer), dar pe lângă asta s-a strecurat și doza necesară de politică. Păi cum să ratezi așa ceva? Pentru cei interesați filmul REȚEAUA Aici

O relație cu Melania Medeleanu înseamnă multă publicitate

În timp ce filmul era în pregătire, în anul 2013 celebra prezentatoare tv Melania Medeleanu și Vlăduț se asociază “pentru fapte bune” și înființează asociația de caritate MagiCamp.

Unde credeți că și-a declarat sediul social noua entitate? În satul Brănești, acolo unde funcționase anterior și firma Pro Vlad (radiată în 2014) pe care o patronase Vlăduț.

Melania-Medeleanu-Traian-Băsescu
Melania-Medeleanu-Traian-Băsescu

Dar, spre deosebire de treaba cu tâmplăria, MagiCamp a beneficiat de foarte multă publicitate prin implicarea celor mai tari trusturi media de la noi. Expunerea deosebită a alimentat conturile ONG-ului cu milioane de lei anual.

Atât de mulți bani a făcut Vlăduț cu această asociație, încât n-au avut timp să-i cheltuiască, după cum au documentat cei de la inPolitics.Ro

Conform obiectivelor propuse, ONG-ul trebuia să lupte pentru copiii bolnavi de cancer, dar s-a transformat treptat într-un incubator de politruci, dacă se reține că mare parte dintre colaboratorii lui Voiculescu sunt aduși de la Asociaţia MagiCamp” conform PSNews.

Din acest motiv, cei mai mulți "ștrengari" din gașca lui Vlăduț habar nu au despre sănătate, fiind instruiți în cu totul alte domenii. Dar ce contează? E pe bani publici.

A se reține că-n tot acest timp Vlad Voiculescu era încă angajat la Viena, la grupul Erste. El deschidea asociații, se implica civic, dădea interviuri, se iubea cu Melania, dar austriecii n-au uitat să-i vireze lunar salariul. Cine-ți dă salariu 3,555 Euro pe lună, în timp ce tu faci “minuni” undeva pe planetă?

De la fina lui Băsescu, făcut ministru în 5 luni

Puțini își mai amintesc probabil că Melania Medeleanu a fost căsătorită din 2002 până în 2006 cu solistul trupei Taxi, Dan Teodorescu. Cuplul a fost nășit de familia Băsescu, în perioada în care Traian Băsescu ocupa fotoliul de primar general al capitalei. Ulterior divorțului, relațiile prezentatoarei tv cu diverse personaje, unele din lumea politică la vârf, i-au adus o notoritate nu tocmai convenabilă.

Cert este că de la MagiCamp s-a ajuns la o relație intimă, Melania și Vlăduț formând un cuplu pentru vreo doi ani, în perioada 2015 - 2017. Este momentul în care Vlăduț demisionează de la Erste, renunță la cei 3,555 Euro pe lună, fiind numit în ianuarie 2016 director de cabinet al ministrului de finanțe tehnocrat Anca Dragu.

La scurt timp, ministrului sănătății Achimaș-Cadariu avea să-și prezinte demisia, iar premierul Cioloș s-a gândit că nu există om mai potrivit pentru șefia acestui domeniu sensibil decât Vlad Voiculescu.

Așa se face că, la doar 5 luni după ce revenise oficial în România, Voiculescu a fost numit, pe 20 mai 2016, direct ministru al sănătății.

Iar dacă ați citit până aici, înțelegeți deja că nu exista absolut nimic în CV-ul lui Voiculescu care să-l recomande pentru o asemenea responabilitate, nici măcar figura lui de băiețel ingenuu. La ce ordin a răspuns Cioloș?

Nic Voiculescu, Geoană, Vanghelie, Șova... 

Iar aici trebuie să ne reamintim de vărul Nic Voiculescu, cel care i-a finanțat studiile lui Vlad Voiculescu la Viena.

Nicolae Voiculescu zis “Don Nic”
Nicolae Voiculescu zis “Don Nic”

Ei bine, Nicolae Voiculescu zis “Don Nic” a fost timp de șapte ani directorul companiei de farmaceutice Novartis. Este membru fondator al Institutului Aspen România, condus de Mircea Groană, iar în 2008 a fondat compania Link Resources alături de avocatul Ion Nestor de la Nestor, Nestor, Diculescu, Kingston, Petersen, casă de avocatură deținută și de mama fostului ministru Dan Șova.

Familiie Geoană și Voiculescu - colaj CanCan
Familiie Geoană și Voiculescu - colaj CanCan

Nic și Geoană sunt prieteni apropiați, după cum aveam să aflăm încă din 2016, atunci când presa tabloidă i-a surprins pe cei doi împreună cu soțiile la un restaurant din București. VEZI MATERIALUL AICI

Mircea Geoană avea toate motivele să-l vrea debarcat pe Ponta de la guvernare, în mod special după ce fostul premier reușise să-l excludă pe Geoană din PSD, la pachet cu Venghelie și Șova, în noiembrie 2014.

Din acel moment zilele lui Ponta la Palatul Victoria au fost numărate. A mai reușit să se susțină doar un an, pentru ca pe 4 noiembrie să fie obligat să-și prezinte demisia imediat după tragedia de la Colectiv. Acum venise și rândul lui Vlăduț...