După doi ani de muncă, avocatul Cătălin Filișan a donat un ”plămân” orașului Constanța

Undeva în 2019, avocatul Cătălin Filișan, sprijinit de Asociația Constanța Restart, începea munca de construcție a unui parc, situat în vecinătatea Universității Ovidius. Multe voci răutăcioase au pus la acel moment inițiativa pe seama alegerilor ce urmau să se desfășoare. Gândul că Filișan ar putea candida a cam speriat politicienii. Avocatul se situa în afara sistemului, mai mult de partea oamenilor și deloc în tabăra grupurilor de interese. Ceea ce strica destul de rău planurile unor ”moguli”. 

Cătălin Filișan și-a văzut însă de visul său. A stat departe de politică, a negat cu vehementă intenția de a intra în jocul politic, a evitat să-și ofere sprijinul pentru vreunul dintre candidați și a continuat, în paralel cu campania electorală, munca de construcție a unui parc așezat pe un hectar de teren în fața universității. Peste 1000 de voluntari au muncit alături de avocat, în timp ce peste 1000 de politicieni promiteau ceea ce avocatul și prietenii săi făceau deja. Iar noi am votat promisiunile și am ignorat faptele. Ce lecție! 

De ziua mediului, visul avocatului Filișan s-a îndeplinit. Parcul e gata, complet funcțional. Peste 100 de tei îl vor înconjura, iar în mijloc va crește semeț un stejar, care va aduce aminte că în Constanța oamenii de rând, oamenii simpli, și-au construit propriul parc, cu fonduri propii, cu muncă și fără ajutorul administrației locale.

Ovidius Park este, dacă vreți, dovada ca se poate și fără politicienii mincinoși. Totul este să vrei și să-ți urmezi visul. Iar Filișan pare că abia se încălzește. Avocatul a donat un ”plămân” orașului Constanța și spune că va continua munca pentru a construi și alte guri verzi, acestui oraș care abia mai respiră. 

Cătălin Filișan a donat un parc, dar mai presus de toate a donat o lecție. O lecție pentru noi toți, cei care am spus deseori ”n-am cu cine să votez”. În 2024 ar trebui să-l luăm pe sus și să-l forțăm să candideze, pentru că așa cum constănțenii, prin Cătălin Filișan, și-au construit propriul parc, exact așa va trebui ca în 2024 constănțenii să-și aleagă singuri propriul candidat. 

P.S. În mulțimea adunată să se bucure de inaugurarea noului parc s-a aflat și viceprimarul Ionuț Rusu. Nu l-a recunoscut nimeni, a stat acolo nebăgat în seamă, admirând realizarea constănțenilor. Sperăm că și-a luat notițe.