Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a simțit pericolul. Sindicatul ARSVOM merge luni la minister

Sindicatele portuare au intrat în alertă, după ce duminică, 4 iulie, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) va fi desființată.

La scurt timp a venit și reacția sindicatelor, prin vocea lui Robert Robescu, care ne-a declarat următoarele:

“Clasa politică își dispută de mult această agenție, respectiv domnul Raed Arafat, și alții din alte părți. Această agenție este unicat în România. Noi acționăm și-n apele bulgărești. Navele militare rămân la frontieră. Deci această entitate funcționează bine ca entitate civilă. Noi suntem toți policalificați, chiar dacă uneori mai visez și morții seara.

Sunt vicepreședintele sindicatului de ani buni și am participat ca expert pe partea de căutare-salvare scafandri și salt din elicopter, am participat în 2019 la IGSU să vedem cum putem colabora.

Ne-au arătat niște drone și ne-a spus generalul Paul Iamadi că ei au niște fonduri europene pentru niște nave de salvare de 80 de metri, și să nu cerem și noi astfel de nave ca să nu le stricăm lor combinațiile" a precizat Robescu.

Mai departe, în dimineața zilei de luni, 5 iulie, angajații ARSVOM s-au adunat în fața instituției, unde au cerut demisia ministrului transporturilor Cătălin Drulă, afirmând că acesta nu se pricepe la domeniul maritim. 

Acțiune de protest a angajaților Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a făcut valuri în presa națională, suficient cât să înțeleagă și ministrul Cătălin Drulă că scaunul său începe să se clatine.

Astfel, încă de marți, Cătălin Drulă a acceptat să se întâlnească cu sindicatele reprezentative ale ARSVOM, informația fiind confirmată în această seară la postul Constanta TV de către Președintele Sindicatului Scafandrilor din România, Emanuel Vultur.