Adevărul despre ministrul transporturilor. Drulău sau Drulangiu?

Gata, după 31 de ani de așteptări și dezamăgiri, clasa politică românească a produs acel specimen la care nici nu mai îndrăzneam să sperăm: politicianul care nu pune botul la șpagă, care rezistă presiunilor de a numi sau de a schimba oamenii din funcții pe criteriul carnetului de partid, care este gata să se lupte cu mafia, el cu ranga, mafia cu tot ce are.

În cazul în care încă nu v-ați prins, specimenul are și un nume, Cătălin Drulă, este membru al USRPLUS și ministru al transporturilor. După stenogramele dintr-un dosar al DNA scurse în presă, “pe surse”, specimenul a primit și un pseudonim demn de #rezistența în fața “ispitelor” din lumea politică: drulău.

Să recapitulăm, foarte pe scurt: doi lideri ai Partidului Național Liberal, fără notorietate națională, deputatul de Galați, George-Cătălin Stângă, și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au picat pe tehnica operativă în biroul ministrului transportului în timp ce îi solicitau acestuia să îi păstreze în funcții pentru încă patru luni de zile pe directorii Companiei Naționale Administrarea Porturilor Dunării Maritime și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, dar și promovarea unei Hotărâri de Guvern pentru alocarea unei sume cu multe zerouri pentru construirea unei drage maritime. În discuție se află și funcția de director al Agenției Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare, ocupată de Daniel Manole, care la momentul înregistrărilor se afla în libertate iar astăzi este în arest la domciliu, pe care președintele Consiliului Județean Prahova și-l dorea în dreptul său, adică girat și controlat de el.

Pentru a ne putea face o idee cu privire la adevăratele calități de d(r)ulău ale ministrului transporturilor, stenogramele sifonate din dosarul DNA trebuie parcurse cap-coadă.

Există două componente relevante ale acestor interceptări: dialogurile din birou și alte convorbiri între terți, la care Drulă nu participă.

În cadrul primei conversații din biroul său, actualul ministru al transporturilor nu le spune în nicio secundă interlocutorilor săi liberali, care efectiv se milogesc de el, că NU va prelungi mandatele directorilor AFD și ADPM nici măcar cu o zi, ci în loc de patru luni, cât ceruseră liberalii, le oferă o soluție pentru două luni de zile. Deci, drulău de talie mică.

În cel de-al doilea dialog, deputatul Stângă îi ia după el pe șeful AFD Galați, Sorin Crețu, și pe inginerul-șef care se ocupă de investițiile în Administrație, Florin Movilă. În momentul în care cei trei conduc discuția către zona economică, mai precis către alocarea prin Hotărâre de Guvern a sumei de 28.000.000 de euro pentru construirea unei drage maritime, Drulă întreabă brusc: “bun, și altceva, alte investiții?”

Nu spune, “bă băieți, cum îmi cereți mie să fur prin HG (căci acesta era sensul solicitării), vouă nu vă este rușine? Ia hai, poate aveți treabă și eu vă rețin”. Sigur, poate că domnul Drulă a fost instruit de procurori să nu refuze nimic, nici măcar o șpagă, și să scoată maximum de la interlocutori. Dar…el nici măcar asta nu face, nu stimulează un dialog din care să se vadă care sunt pașii următori, mai ales că șeful achzițiilor din AFD începuse să se dea în primire: “și după aceea, în cazul în care este avizat favorabil, toată procedura de achiziție și de …”

De ce nu merge Drulă mai departe? Evită să sape prea adânc pentru că nu știe ce nume din minister, poate chiar oamenii săi, ar putea fi rostite?

Urmează alte convorbiri între terți, din care rezultă că Drulă nu este om, ci este “câine”, că nu se poate înțelege nimeni cu el, că mai bine lucrezi cu PSD-iștii decât cu USR-iștii.

Acum, hai să vedem cât de câine și de ce nu se poate lucra cu pluseriștii.

Prima întrebare: de ce te-ai duce la un ministru, care și-a câștigat notorietatea de “câine”, pentru a discuta cu el direct despre inițierea, tot de el, a unei Hotărâri de Guvern pentru alocarea sumei de 28 milioane de euro în vederea executării unei lucrări, cu toate comisioanele de rigoare? Sigur, primele răspunsuri sunt: de prost, de inconștient, de fomist sau…pentru că ai și alte informații cu privire la “câinoșenia” lui Drulă. Apoi, când cineva e “câine”, i te mai adresezi pe numele mic? “Știi ce se întâmplă, Cătăline?”, “Cătăline, să ții minte” sunt două formule familiare, nu protocolare și, cu atât mai puțin, temătoare.

De regulă, “câinoșenia” într-o funcție de conducere are câteva explicații: ori ești cu adevărat drept și incoruptibil și atunci nu te mai caută nimeni, dar, de regulă nici nu ajungi prea sus, ori vrei să crești prețul șpăgii și atunci te caută toată lumea pentru că, într-un final, se știe că o dați la pace, ori ești strâns cu vreun dosar și ești nevoit să-i dai în primire pe cei care te caută, ori în funcție de cum bate soarele, ochii tăi capătă o frumoasă nuanță de albastru, ceea ce spune totul despre rostul tău în acea poziție înaltă. La care din ele se încadrează Drulă, numai “susținătorii” lui știu cel mai bine.

Mai departe: lumea se plânge că se lucrează mai bine pesediștii decât cu useriștii. Această frază poate avea o dublă conotație: fie pluseriștii sunt depășiți profesional, așadar, nu poți lucra cu ei pentru că nu se pricep la nimic, fie nu se poate discuta cu ei pentru că ei le știu pe toate, fie nu lasă pe nimeni să intre în secta lor politică, administrativă și economică, adică și dacă ai vrea nu ai avea cum să lucrezi cu ei, variantă în care domnul Drulă pare să se încadreze foarte bine.

Să vă explicăm.

O bună parte a presei din Constanța, inclusiv noi, a scris despre concursul organizat de ministerul domnului pluserist al cărui câștigător era cunoscut cu mult înainte de publicarea rezultatului final.

În caz că nu vă mai amintiți, este vorba despre poziția de Director al Direcției de Transport Maritim Naval, funcție scoasă la concurs în condiții profesionale și educaționale croite tocmai pentru ca o anumită persoană să participe și să câștige.

Ce “documente” mai importante decât calificarea și experiența în domeniu deținea persoana în cauză?

Același carnet de partid cu cel al domnului Drulă.

Așadar, dacă vom corobora stenogramele scurse din ancheta DNA cu concursul de la Ministerul Transporturilor rezultă că actualul ministru pare câine doar în raport cu toți cei care nu sunt membri USRPLUS, în timp ce, cu ai lui, cunoaște bine comenzile aport sau culcat.

Pe această logică se explică și intenția domnului Drulă de a desființa ARSVOM-ul. Dacă cei din conducere nu sunt de-ai lui și au mai și călcat pe bec, atunci, ca un câine ce se respectă el trebuie să muște pe toată lumea, fără a face distincție între vinovați și nevinovați.

Mai departe.

Din aceleași stenograme, aflăm direct de la domnul Drulă: “La ARSVOM, că m-ai întrebat, n-am avut decât asta cu Corpul de Control, pentru că nu știu pe cine să întreb. Dacă știi tu un om bun pe partea asta cu salvare că aici e minat cumva”. Pe de o parte, minat înseamnă probleme mari, deci este posibil ca domnul Drulă să fi știut că acolo sunt probleme penale, ceea ce înseamnă că a divulgat informații dintr-un dosar aflat în cercetare, doar că interlocutorii nu s-au prins. În plus, nimeni nu observă că specialistul, profesionistul, incoruptibilul Drulă le cere liberalilor să îi dea un om pe care să îl numească în locul actualului director. Adică, numirile în ministerul domnului Drulă se fac mai întâi pe baza recomandării de partid, apoi vin chestiunile “neimportante”, cum ar fi experiența și profesionalismul.

În concluzie, drulăul este doar un personaj creat în laboratorul “doctorilor” în manipulare informativă; în realitate, domnul Drulă este doar un mic drulangiu, pe care “doctorii” și asistenții lor se căznesc să ni-l prezinte în pielea personajului câinoșesc creat în laborator.