Angajații ARSVOM ies în stradă împotriva abuzurilor ministrului transporturilor, Cătălin Drulă

Joi va avea loc primul protest organizat de "Cartel Alfa" la Constanța, în colaborare cu Federația Sindicatelor "Transconex" și Sindicatul Liber al Marinarilor din ARSVOM, împotriva deciziei ministrului USR-Plus al transporturilor, Cătălin Drulă, de a desființa Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).

“Vă facem cunoscut că în data de 22.07.2021 între prele 15:00-16:00, Uniunea Sindicală Teritorială, filiala județului Constanța a Confederației Naționale Sindicale "Cartel Alfa", organizează o acțiune de protest în Constanța, pe platoul din fața Prefecturii, la care vor participa circa 100 de persoane, membrii ai sindicatelor afiliate la organizația noastră.

Această acțiune se înscrie în cadrul manifestațiilor organizate ca urmare a deciziei Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a desființa Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).

Solicităm Guvernului să intervină la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și să nu fie desființată Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare.

Decizia de desființare a ARSVOM este un abuz politic precum și o greșeală care va afecta drepturile omului și siguranța maritimă a României.

Din partea noastră răspun de organizare: Caraignat Ion, Boris Alexe Lucian și Robescu Robert.

Pentru buna desfășurare a acțiunii noastre, solicităm din partea Primăriei, a Jandarmeriei și a Poliței, luarea măsurilor de protecție a participanților” a transmis printr-un comunicat președintele CNS Cartel Alfa.

ANUNȚUL CARTEL ALFA AICI

Substratul acestor mișcări

Isteria a fost declanșată după ce ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat pe 4 iulie că intenționează să desființeze ARSVOM, iar activitățile de salvare pe mare să fie preluate de Ministerul de Interne, și subordonate Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

"Am un anunț de făcut. Această agenție va fi desființată. Atribuțiile sale vor fi preluate de IGSU. De fapt nici nu-și avea rostul... [această agenție]." Așa a sunat anunțul ministrului Drulă, aflat atunci la Timișoara, la o reuniune a partidului.

Încă din prima clipă sindicatele reprezentative ale marinarilor s-au opus acestei decizii, și au cerut o întrevedere cu ministrul transporturilor, Cătălin Drulă.

Întâlnirea a fost stabilită pentru luni, 12 iulie, dar ministrul nu s-a prezentat. Drulă a preferat s-o trimită pe Doina Cojocaru (USR-Plus), aceasta fiind o persoană fără experiență în domeniu, de profesie jurist, ce fusese angajată cu doar 30 de zile înainte pe postul  de director al Direcției Transport Naval din cadrul ministerului.

„Ministrul Cătălin Drulă n-a venit la întâlnire. A fost Doina Cojocaru, despre care noi știm cum a ajuns acolo și cine o susține. Și a mai fost un secretar de stat, Ionel Scrioșteanu” ne-a declarat atunci, Robert Robescu, vicepreședintele sindicatului ARSVOM.

În ziua în care trebuia să se vadă cu sindicatele, s-a aflat că la conducerea ARSVOM a fost detașat, peste noapte, un maior, pe numele său Ionuț Voicu, angajat al Inspectoratului pentru Siuații de Urgență (ISU).

Practic, maiorul a preluat la ordin “prin detașare” conducerea ARSVOM din subordinea Ministerului Transporturilor, în condițiile în care această agenție este una civilă, iar maiorul reprezintă un alt minister. 

Sindicatul ARSVOM: "Vor să militarizeze tot"

La nivel de surse s-a aflat că planul de trecere a ARSVOM-ului la IGSU este unul mai vechi, pus la punct încă din 2013, la cererea secretarului de stat Raed Arafat.

Motivele? Nu sunt cunoscute, dar s-a conturat ipoteza potrivit căreia Arafat și generalii din Ministerul de Interne au pus ochii pe bugetul ARSVOM, dar și pe alte instituții care se află azi în organigrama Ministerului Transporturilor.

“Vor să militarizeze tot. Serviciul de salvare este la Ministerul Sănătății, nu? Păi și nu l-au militarizat? Acum vor să militarizeze și ARSVOM-ul, pentru că nimeni nu poate controla achizițiile pe o zonă militarizată. Țara asta a ajuns condusă de Arafat” a mai declarat vicepreședintele sindicatului, Robert Robescu.