Doina Cojocaru, lăsată de Drulă în minister să distrugă ARSVOM și Autoritatea Navală

Cu doar două zile înainte de declanșarea actualei crize politice, ministrul USR-Plus al transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă, a semnat un ordin de ministru prin care a numit un grup de lucru pentru modificarea legislației din domeniul maritim, astfel încât, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare să poată fi transferată de la Ministerul Transporturilor la Ministerul de Interne.

Ordinul despre care discutăm a fost redactat de proaspăta șefă a Direcției Transport Naval, USR-ista Doina-Teodora Cojocaru, cea care a și nominalizat persoanele care să facă parte din acest grup de lucru.

Astfel, pe 31 august, ministrul Cătălin Drulă a emis Ordinul 1144 care are următorul conținut:

„Începând cu data prezentului ordin, se constituie Grupul de lucru pentru elaborarea proiectului de act normativ privind transferul Agenției Ronâne de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și a atribuțiilor de conducere a acțiunilor SAR, pregătire și răspuns la poluare din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, având în componență reprezentanți din conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și reprezentanți ai Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autorității Navale Române.”

„Activitatea Grupului este coordonată de către doamna Doina Cojocaru, Director al Direcției Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.”

Data limită de finalizare a proiectului de act normativ este 13 septembrie 2021, conform Art. 4, din Ordinul ministrului Cătălin Drulă.

Cei responsabili cu modificarea și adaptarea cadrului legal ce guvernează domeniul maritim, pentru ca mutarea ARSVOM la MAI să devină posibilă, au fost enumerați în Anexa ordinului, după cum urmează:

Din partea Ministerului Transporturilor, a fost numită, evident, Doina-Teodora Cojocaru, cea care se ocupă și de coordonarea grupului de lucru.

Din partea ARSVOM au fost nominalizați noul director interimar Ionuț Voicu (cel transferat de la pompieri) și directorul de exploatare al ARSVOM,  Sorin Crețu.

De la CN APM a fost numit consilierul juridic Dorin Raicu, angajat al serviciului Juridic și Contencios al APM și prieten apropiat al Doinei Cojocaru.

De la Autoritatea Navală Română au fost numiți în cadrul grupului directorul Centrului Maritim de Coordonare (MRCC) Adrian Gheorghe Alexe, inspectorul Corneliu Pulbere și doamna Irina Casiade.

Anexa Ordinului Nr. 1144 din 31.08.2021 al ministrului Cătălin Drulă
Anexa Ordinului Nr. 1144 din 31.08.2021 al ministrului Cătălin Drulă

Toți cei enumerați lucrează în prezent la două probleme:

  • adaptarea cadrului legal pentru a face posibilă mutarea ARSVOM de la Ministerul Transporturilor la Ministerul de Interne, în subordinea IGSU, și
  • ruperea din Autoritatea Navală Română a serviciului MRCC, adică a unității care se ocupă de coordonarea intervențiilor și salvărilor pe mare.

Maritime Rescue Coordination Center, mutat de la ANR la Ministerul de Interne

Atunci când fostul ministru Drulă a decis să transfere ARSVOM în subordinea IGSU, funcționarii de la transporturi au realizat brusc că MAI nu poate face intervenții pe apă dacă nu controlează și una dintre componentele esențiale ale Autorității Navale, mai exact unitatea MRCC.

Aflat în această situație absolut ridicolă, de a rupe în bucăți ANR-ul, fostul ministru Drulă a pasat problema în grija șefei Direcției Transport Naval din minister, Doina Cojocaru.

Situația s-a complicat și mai mult atunci când Doina Cojocaru, recent angajată, a realizat că nu reușește să facă față dispozițiilor primite, moment în care a solicitat înființarea unui grup de lucru, care s-o scoată la liman.

Așa s-a ajuns, după mai multe propuneri, la cele 7 nume trecute în ordinul de ministru prezentat mai sus. Totodată, prin același ordin s-a stabilit ca până la data de 13 septembrie 2021, toate modificările legislative privind transferul ARSVOM și preluarea unității MRCC de la ANR la MAI, trebuie să fie gata.

Din fericire pentru domeniul maritim, dar și pentru angajații ARSVOM, nimic n-o să fie gata până pe data de 13, competența în materie juridică a USR-istei Doina Cojocaru constituind probabil cel mai mare impediment.

Cine este Doina Cojocaru, groparul ARSVOM?

După cum am arătat, fostul ministru Drulă a decis ca grupul de lucru pe probleme legislative să fie coordonat de Doina-Teodora Cojocaru.

După ce a lipit afișe pentru USR în localitatea Ovidiu, jurista Cojocaru a ajuns pe funcția de director al Direcției Navale din minister, în urma unui concurs organizat de fostul ministru Drulă, la care Cojocaru a fost unic candidat!

Doina Cojocaru pe vremea când lipea afișe pentru USR
Doina Cojocaru pe vremea când lipea afișe pentru USR

Pe data de 27 aprilie s-a anunțat scoaterea la concurs a postului din minister, iar pe 27 mai Doina-Teodora Cojocaru fost declarată câștigătoare, aceasta fiind întâmplător sau nu membră USR și chiar președinte al organizației USR Ovidiu. Cum să numim aceste fapte? Aranjament penal sau obișnuitele coincidențe?

Cert este că întreaga carieră a Doinei Cojocaru se rezumă la un singur loc de muncă, la CN Administrația Porturilor Maritime, acolo unde a lucrat din 2001 până anul acesta când a fost numită director al Direcției Transport Naval din cadrul Minsiterului Transporturilor.

Cu alte cuvinte, Doina Cojocaru a fost angajată la APM la vârsta de 24 de ani, și acolo a înțepenit până azi, când i-au fost trasate două sarcini de partid foarte clare: mutarea ARSVOM de la MT la MAI, și ruperea în bucăți a Autorității Navale Române. În ce țară trăim? Pentru curioși, naivi și pentru posteritate CV-ul juristei Doina Cojocaru poate fi consultat AICI. 

Dorin Raicu, prietenul Doinei Cojocaru, numit în grupul de lucru

Un alt personaj ce merită subliniat în economia speței este Dorin Raicu, și el tot jurist, și tot de la CM APM.

Atunci când ministerul i-a solicitat directorului APM, Florin Goidea, să numească o persoană din partea instituției care să facă parte din grupul de lucru aminit, Goidea l-a propus fără ezitare pe Dorin Raicu.

Dorin Raicu, prietenul Doinei Cojocaru de la APM
Dorin Raicu, prietenul Doinei Cojocaru de la APM

De ce tocmai Raicu?

Surse apropiate discuțiilor ne-au relatat că, prin această nominalizare, Florin Goidea a încercat să-i facă pe plac tot Doinei Cojocaru, în cadrul APM-ului fiind cunoscut faptul că Raicu și Cojocaru sunt prieteni încă din tinerețe, ba chiar au fost cândva iubiți.

În plus, Florin Goidea i-ar fi promis Doinei Cojocaru că o va angaja înapoi la CN APM, în cazul în care șefa Direcției Transport Naval se decide că nu se descurcă pe noul post de la Ministerul Transporturilor. Așa se face un troc pe banii statului!

Născut în 1979 la Constanța, Dorin Raicu a fost angajat la vârsta de 33 de ani, direct șef al Serviciului Litigii al Administrației Port (departament ce reprezintă în instanță CN APM), având zero experiență în domeniu.

Până la momentul respectiv, Raicu se ocupase de orice altceva, mai puțin de probleme juridice, dar asta evident că n-a contat. Doar este pe banii proștilor, nu?  

În schimb, informația potrivit căreia Dorin Raicu este fiul fostului șef din Poliția Municipiului Constața, colonelul Ștefan Raicu, lămurește probabil enigma bunelor sale recomandări.

Ca și Doina Cojocaru, colegul Raicu nu s-a mai clintit de pe postul călduț de la APM, pentru ca azi să ajungă “mare autor” de legislație în domeniul maritim.

Seria dezvăluirilor noastre legate de acest subiect nu se încheie aici. Va urma