Guvernul meu, Cîțu über alles sau Dictatul de la Viena?

Pe 30 august s-au împlinit 81 de ani de la Dictatul de la Viena, acel moment îngrozitor din istoria României când o bucată de 43.492 km.2 din trupul Transilvaniei românești avea să fie răpit de Germania nazistă și Italia în contul Ungariei. Evenimentul a fost atât de nedrept, șocant și dureros încât ar părea mai indicat să fie complet dat uitării precum un vis urât. Însă pentru românii din Transilvania nu a fost un vis, ci cel mai mare coșmar trăit aievea. În plus, marele nostru istoric, Nicolae Iorga, nu a spus degeaba că “istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”.

Nu cu foarte multă vreme în urmă, președintele Ungariei, a fost autorul unei afirmații șocante, extrasă parcă din perioada premergătoare Dictatului de la Viena. Prezent la aceeași cu masă cu prim-ministrul și ministrul de externe ai României, înaltul oficial maghiar a comparat anexarea Crimeei de către Federația Rusă cu revenirea Transilvaniei la patria mamă, România, ca urmare a rezoluției Conferinței de Pace de la Paris de după cel de-al doilea război mondial.

La momentul afrontului, premierul Florin Cîțu, de altfel un mare vorbitor pe pământ dâmbovițean numai despre creșterea economică din buzunarele colegilor săi de partid, a tăcut ca mortul în păpușoi. La fel și ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a cărui lipsă de reacție este impardonanbilă. Dacă lui Florin Cîțu nu i se poate cere absolut nimic pentru că, la fel ca șeful său de la Cotroceni, nu poate să vorbească despre absolut nimic fără prompter și punctaj prestabilit, lui Bogdan Aurescu, un om cu experiență și carte, i se poate reproșa lipsa de reacție până la demisia de onoare.   

Ajunși acasă, Cîțu tot cu limba înghițită a rămas, așa cum este și nivelul de trai al românilor în raport cu creșterea prețurilor; la rândul său, ministrul Aurescu a luat poziția unui adevărat om de stat cocoșat și a „vituperat” în direcția oficialului maghiar calificând afirmația acestuia nici jignitoare, nici nesimțită, nici ofensă adusă statului român, ci doar „extrem de nepotrivită”, de s-au tăvălit urmașii lui Horthy pe jos de râs.

Așa-zișii oficiali de la București aveau însă ocazia să mai dreagă din busuioc pe 30 august, atunci când românii din Transilvania își aduc aminte cu groază de ce a însemnat Dictatul de la Viena pentru bunii și străbunii lor.

Pentru bucureștenii cu studii la Iowa plătite încă nu se știe de cine sau sibienii care au îmbrățișat fără nicio reținere trecutul unei organizații naziste de dragul proprietăților acesteia, nenorocirile din 1940/1944 nu înseamnă nimic. Pentru românii de astăzi din MoiseiTrăzneaIp, Ciumărna, Zalău, Camăr, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerâșa, Marca, Nușfalău, SărmașuMureșenii de CâmpieCâmpia TurziiLudușPrundu BârgăuluiHuedinCucerdeaLăscud, înseamnă străbunici, bunici, părinți, frați, surori, cu toții masacrați de trupele horthyste.

Niciun oficial de la București nu a comemorat memoria miilor de români omorâți de ungurii lui Miklos Horthy, varianta maghiară a lui Hitler, a sutelor de mii de expulzați, a milionului rămas acasă și care a rezistat, numai ei știu cum, programului de maghiarizare benevol cu pistolul la cap.

Niciun comunicat, nicio postare, nicio scrisoare pentru familiile rămase, nicio coroană de flori la oricare dintre monumentele ridicate în memoria tuturor acestor eroi români, cei mai mulți necunoscuți, din partea alor noștri.

Așa se întâmplă când țara este condusă de un tandem de eunuci, slugi ale unei puteri necunoscute, care nu are nicio legătură cu națiunea română. Numai pentru această tăcere rușinoasă, Cîțu ar fi trebuit demis prin moțiune de cenzură. Din păcate însă, se poate observa cu ochiul liber că numai interesele partinice și financiare mișcă partidele din Parlament, într-un cuvânt deținerea puterii în toate formele ei, nicidecum întinarea memoriei românilor asasinați chiar de strămoșii celor care ne insultă.

Țara are nevoie de patrioți, nu de patrihoții de azi, de oameni de stat capabili ca oricând și oriunde să își apere poporul cu orice preț, nu de ticăloși cocoșați care își înghit limba în funcție de ordine sau de propriile limite.

Avem astfel de oameni?

Avem.

Trebuie să vină și vremea lor, că de a celorlalți ne-am cam săturat.

P.S. Luna septembrie este luna masacrelor din Transilvania. Mii de români au fost asasinați în 1940 la: Nușfalău (8 septembrie), Treznea (9 septembrie), Ip (13/14 septembrie), Cerișa (15 septembrie), Marca (15/16 septembrie), Brețcu (16 septembrie), Mureșenii de Câmpie (20 septembrie); în 1944 la: Band, Grebeniș și Oroiu (5-15 septembrie), Sărmașu (15 septembrie), Tărian (29 septembrie). Credeți că inutilul de la Cotroceni și exaltatul de la Palatul Victoria vor da o fugă până într-una dintre localitățile de mai sus cu o coroană de flori sau primul va dormi în ghetre iar al doilea va număra voturile de la moțiunea de cenzură și de la alegerile de partid?

Trist răspuns.