Ceaușescu a știut că i se pregătește sfârșitul. Mărturia lui Constantin Boștină

Fostul dictator știa că i se pregătește ieșirea din scenă, dar a preferat să se opună schimbării, încurajat și de membrii Comitetului Politic Executiv (CPEx al PCR).

Avem cel puțin două mărturii în sensul acesta, deosebit de credibile, după cum urmează:

Mihaela Ceaușescu, fiica lui Marin Ceaușescu (fratele lui N.C.) descrie în cartea “Nu regret, nu mă jelesc, nu strig” (2003) venirea lui Marin Ceaușescu la București, în iunie 1989, special pentru a se întâlni cu Nicolae Ceaușescu. În carte este prezentat un citat dintr-o convorbire telefonică, în care Marin Ceaușescu l-a avertizat pe N.C. asupra faptului că marile puteri aveau deja o înțelegere privind situația din România:    

“Nicule s-au înțeles și cei din Est și cei din Vest. Au pregătit un scenariu să te răstoarne. Nu le face jocul! Cedează și pune-l pe Iliescu la conducere”.

Din informațiile culese ulterior de istoricul Alex M. Stoenescu, vizita lui Marin Ceaușescu la București din vara lui ‘89 n-a fost întâmplătoare. Fratele dictatorului fusese contactat de șeful stației CIA din Viena, care-i solicitase să-i explice lui N. Ceaușescu că sovieticii i-au pregătit debarcarea, și că se poate ajunge la un deznodământ tragic.

Mult mai recent, în urmă cu patru luni, Constantin Boștină, fostul secretar personal pe probleme economice a lui Niccolea Ceaușescu și-a lansat la București cartea “În ochiul ciclonului” în care relatează un episod deosebit de interesant, petrecut în septembrie ’89.

Astfel, cu ocazia unei vizite în Germania de Est (RDG), Constantin Boștină a fost informat nemijlocit de către Egon Krenz (numărul 2 după Erich Honecker în partidul comunist german) că Nicolae Ceaușescu o să fie schimbat. Și avem mai jos mărturia lui Constantin Boștină de la lansarea cărții.

Acum, dacă Nicolae Ceaușescu a știut, și la fel, și structurile din jurul său au știut, pe semne că trebuie să regândim puțin evenimentele din decembrie 1989 din această perspectivă.

Cum acționezi atunci când îți cunoști destinul?

În mod evident, Ceaușescu a ales să se opună schimbării sale de la conducerea partidului și a statului, în schimb nu la fel aveau să gândească șefii structurilor de forță, în mod special după evenimentele de la Timișoara.

Când ești militar și ordoni deschiderea focului asupra unei populații civile, te cam gândești că este posibil să ajungi în fața Curții de la Haga pentru fapte imprescriptibile. Iar Haga ar fi fost varianta civilizată, pentru că exista și posibilitatea unui pluton de execuție antamat local.

Din punctul meu de vedere, acesta este filtrul prin care putem înțelege acțiunile MapN și cele ale Securității de după evenimentele de la Timișoara. Au știut că vine schimbarea, iar după Timișoara au știut că riscă glonțul.