EDITORIAL. Zelenski, Bucha și Fântâna Albă

Recent, s-a împlinit o lună de când președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, s-a adresat și Parlamentului României, după modelul intervențiilor online din Congresul Statelor Unite ale Americii, Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii, al Germaniei, al Canadei, al Franței, al Italiei, al Poloniei, din cel European sau din cadrul Summit-ului extraordinar al NATO, cu privire la invazia armatei putiniste și la măsurile ce ar mai trebui adoptate la nivel global împotriva Federației Ruse.

Trecem rapid peste inerentele întârzieri, bâlbâieli și erori din cadrul transmisiei video, care ne arată, încă o dată, locul nostru cel adevărat în Europa civilizată, și ajungem la elementele cu adevărat importante, pe care le putem analiza mai bine, la rece: ziua în care s-a desfășurat evenimentul împricinat și secțiunile din mesajul președintelui ucrainean, care ne privesc în mod direct.

Referitor la momentul ales de organizatori, trebuie evidențiat faptul că 2 aprilie este prima zi de după Masacrul de la Fântâna Albă, unul dintre cele mai negre momente din istoria României contemporane.

Pe scurt, pe 1 aprilie 1941, grănicerii sovietici au asasinat cu sânge rece un număr cuprins între 200 și 4.000 de români bucovineni, bătrâni, bărbați în putere, femei, tineri, copii, care se adunaseră în satele de baștină de pe Valea sovietică a Siretului și porniseră, în coloană, către granița cu România.

Cu un an înainte, criminalul Pact Ribbentrop-Molotov tăiase Bucovina în două; partea de nord fusese brutal răpită de Uniunea Sovietică, în timp ce partea de sud rămânea României. Un număr necunoscut de familii, care până atunci trăiseră în aceeași țară, se vedeau despărțite de rudele lor printr-o graniță trasată abuziv și care va fi udată, ulterior, cu mult sânge românesc.

Revenind la românii din Bucovina sovietică, dar nesovietizată, aceștia mărșăluiau pașnic către granița cu Patria Mamă, mușcând astfel din momeala întinsă de agenții NKVD. Adevărați maeștri în arta manipulării și dezinformării, agenții lui Stalin împrăștiaseră un zvon otrăvit: toți cei care doresc să meargă în România nu vor întâmpina niciun fel de probleme la graniță.

Ai noștri chiar au crezut minciuna și au plecat bucuroși spre rude, chiar în Prima și Sfânta zi a Învierii Domnului, 1 aprilie 1941. Marșul pașnic era semnalizat cu un steag alb, însemne religioase, icoane, prapuri și cruci de cetină, și însoțit de cântarea “Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” Pentru românii din Bucovina răpită, acea zi era cea mai sfântă din an, nu și pentru criminalii sovietici, care i-au secerat fără milă.

Cei care nu au murit de gloanțe, au murit de sabie, iar cei răniți au murit îngropați de vii. Martori oculari susțin că pământul s-a mișcat și a gemut două zile, deci cam până pe 3 aprilie, apoi s-a așternut tăcerea.

Tot tăcere a fost și în discursul lui Volodâmâr Zelenski, dar mai ales în discursurile celor care ne conduc. Dacă liderul de la Kiev avea mai multe motive pentru a ocoli subiectul, ai noștri nu au avut nicio justificare, tăcerea lor a fost și este la fel de criminală ca modalitățile prin care Vladimir Putin încearcă să își justifice invazia sau să ascundă crimele de război săvârșite de armata sa.

Alocuțiunea președintelui ucrainean a fost însoțită de un videoclip cu îngrozitorul Masacru de la Bucha, unde peste 400 de civili au fost asasinați de ruși.

O paralelă cu Fântâna Albă s-ar fi potrivit de minune - români asasinați de sovieticii lui Stalin în 1941 vs. ucraineni asasinați de neo-sovieticii lui Putin în 2022.

În schimb, Captain Ukraini a vorbit despre Ceaușescu și regimul său care, da, e drept, și-a omorât proprii cetățeni, așa cum face și Putin cu ai lui, dar niciodată nu a invadat pe cineva.

Dimpotrivă, Republica Socialistă România a fost singurul stat din Pactul de la Varșovia care s-a ridicat cu vehemență împotriva celorlalte, în special împotriva puterii moscovite, atunci când bunicii celor care astăzi au invadat Ucraina au făcut același lucru în Cehoslovacia.

Așadar, vorbind poate prea mult despre Ceaușescu, Volodâmâr Zelenski a ratat un bun moment pentru a pune semnul egal între Stalin și Putin, între Fântâna Albă și Bucha. Oare de ce?

Poate pentru că locul Masacrului de la 1941 se află pe teritoriul Ucrainei iar mai mulți cetățeni ucraineni de astăzi ar putea fi descendenți direcți ai grănicerilor criminali de atunci; poate pentru că ne iubește la fel ca la începutul anului 2020, atunci când susținea că “Bucovina de Nord a fost luată de români”; poate pentru că a girat, prin tăcere intenționată, poziția oficială a Administrației Regionale din Cernăuți din 2021 (!!!), adică din mandatul său, care a susținut că Masacrul de la Fântâna Albă a fost planificat de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor bucovineni (?!?); poate pentru că îi este rușine de persecuția la care au fost supuși, de-a lungul timpului, mai mulți români care au omagiat crima din 1941, până la declararea acestora drept persona non-grata, cel mai revoltător caz fiind cel al scriitorului Vasile Ilica.

Dacă oficialii de la București au fost stăpâniți de noua jenă universală, care face din Zelenski un personaj nederanjabil, de neatins nici măcar cu gândul, atunci sunt și proști și ticăloși. Proști, pentru că Fântâna Albă dn 1941 este Bucha dn 2022, ticăloși pentru că memoria eroilor noștri trebuie cinstită oriunde și oricând, indiferent de numele celui ofensabil.

Revenind la Captain Ukraini, al doilea mesaj adresat Parlamentului, după evocarea regimului ceaușist, sună așa: “De îndată ce situaţia va permite, vreau să lansez un dialog cu dumneavoastră asupra unui nou acord atotcuprinzător care să garanteze protecţia absolută şi dezvoltarea cuprinzătoare a minorităţilor noastre naţionale - comunităţii ucrainene din România şi comunităţii române din Ucraina”.

Aplauze!

După ce ne revenim din reverie, haideți să mai citim o dată: “[…] nou acord atotcuprinzător care să garanteze protecţia absolută şi dezvoltarea cuprinzătoare a minorităţilor noastre naţionale - comunităţii ucrainene din România şi comunităţii române din Ucraina”.

Ce spune, de fapt, Volodâmâr Zelenski?

Că până acum, comunitatea română din țara sa NU a beneficiat de protecție absolută din partea statului pe care îl conduce, lucru bine știut de ai lor, resimțit din plin de ai noștri, evident, nu de cei la București, ci de cei din Bucovina de Nord, Herța și Bugeac.

Până pe 24 februarie 2022, în România erau înregistrați în jur de 50.000 de ucraineni, iar în Ucraina în jur de 400.000 de români, inclusiv cei care se declară moldoveni. Evident, astăzi numărul ucrainenilor din țara noastră este mult mai mare, dar...dacă armata putinistă nu ar fi invadat Ucraina, dacă românii noștri nu ar fi dat un exemplu mondial de ospitalitate cu sutele de mii de vecini care fie au trecut pe la, fie au rămas la noi, oare președintele Zelenski ar mai fi vorbit astăzi despre protecția românilor din statul său? I-ar mai fi văzut pe ai noștri ca pe o comunitate cu limbă, obiceiuri și tradiții de respectat și nu de ucrainizat?

Și uite cum, la șapte ani distanță de nenorocirea de la Colectiv, ajungem să parafrazăm cinismul proverbial al clasicului de la Cotroceni: a fost nevoie ca Ucraina să fie invadată de ruși pentru ca românii de acolo să fie văzuți și protejați, cel puțin la nivel declarativ, așa cum se cuvine de statul ucrainean.

 

P.S. Recent, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Kiev, cu Volodâmâr Zelenski. În conferința de presă susținută după acest eveniment, premierul român a spus, printre altele: “Vreau să transmit că președintele Zelenski a subliniat că cetățenii, minoritatea română din Ucraina va beneficia de aceleași drepturi în oglindă, subliniez - în oglindă, precum beneficiază minoritatea ucraineană în România”.

Până aici, e...wow! 

Doar că, pe site-ul Președinției Ucrainei, cu privire la discuția pe subiect, există următoarea frază: “An important component of the common European future will be the absolute protection and development of our national minorities - the Ukrainian community in Romania and the Romanian community - in Ukraine” – “O componentă importantă a viitorului european comun va fi protecția și dezvoltarea absolută a minorităților noastre naționale - comunitatea ucraineană din România și comunitatea românească - din Ucraina”.

De ce lipsește formula “drepturi în oglindă” din comunicatul ucrainean?

Oare pentru că Zelenski nu își dorește ca etnicii sau cetățenii ucraineni din România să beneficieze vreodată de aceleași drepturi, de același tratament ca românii din Ucraina de după 1991?

Întreb și eu, nu dau cu parul…