Lumea artistică este în doliu: muzicianul constănțean Valeri Baran a trecut la cele veșnice!
-
Adriana TeodoruPostat: 02.06.2022

Interpret la trombon al orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet “Okeg Danovski”, îndrăgitul Valeri Baran a decedat noaptea trecută. Fiul său, Alexandru Baran a făcut tristul anunț în urmă cu câteva ore: “În noaptea asta, la trecere dintre zile, s-a stins din viață tatăl, bunicul îndrăgit, soțul iubit, Valeri Baran. Sufletul lui va rămâne mereu cu noi, chiar dacă ocupă acum un loc în orchestra îngerilor.
Scurtă despărţire- Teodor Pâcă
Vă las în valea acestei stinse plângeri,
Orice sfârşit vesteşte-un început,-
Mă duc eu primul, sunt mai priceput,
Să pun din vreme şeile pe îngeri.
Zvântaţi cu zâmbet aripile plânse,
V-aştept la grajdurile de zmarald,-
Nu vă grăbiţi, încă-i amiaz şi cald,
Şi eu v-aştept şi chingile sunt strânse.
Când veţi veni-n amurg sub înserare
Vom călări frumoşi prin elizeu,
În cavalcadă pân-la Dumnezeu,
Descălecând la tronu-i, la picioare.
Ne-om prosterna cu frunţile alese
Pe lespedea de nouri luminată,-
Cel mai voinic din noi va spune: "Tată,
Ţi s-au întors feciorii cu mirese.
Pe unde ne-ai trimis a fost şi bine
A fost şi rău pe drumul străbătut,
Dar tot ce-ai scris să facem am făcut
Şi nu te-a dat niciunul de ruşine.
Acuma ne-am întors cu toţi, -ne iată
Ce altă slujbă ne aşteaptă, Tată ?"
Zvântaţi cu zâmbet aripile pânse,
V-aştept la grajdurile de zmarald,-
Nu vă grăbiţi, încă-i amiaz şi cald,
Şi eu v-aştept şi chingile sunt strânse.”
Dumnezeu să-l odihnească!

Adriana Teodoru
Adriana Teodoru este un jurnalist cu o vastă experiență în mass media. A început ca realizator de emisiuni la Radio Neptun în anul 2003, pentru ca, din 2006, în paralel cu emisiunile de radio, să devină colaborator al TV Neptun, activând în cadrul acestui post de televiziune timp de 10 ani. Din 2018 a fost purtător de cuvânt al Primăriei Constanța, timp de doi ani, pentru ca în 2021 să revină la prima dragoste, presa, alăturându-se publicației online Constanta INFO dar și postului TV online TOMIS TV.