Blonda de la ADD își merită banii! Ana Maria Vătămanu leagă orașul Constanța de autostradă

A fost nevoie de o bucureșteancă pentru ca după mulți ani de secetă, cineva să înțeleagă că aglomerația de la intrare din orașul Constanța, zona Palazu, trebuie rezolvată cu soluții pertinente. După doar un an de când a fost angajată de Mihai Lupu pentru a dezvolta proiecte, Ana Maria Vătămanu reușește să pună bazele unui proiect important care va ajuta enorm traficul din zonă, oferind șoferilor o ieșire direct în Autostrada A4. 

Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța și ai Primăriei Municipiului Constanța au anunțat miercuri, 15 iunie, că a fost emis certificatul de urbanism pentru proiectul rutier privind fluidizarea traficului în zona de NV a municipiului Constanța. Grupul de lucru, format din Ana-Maria Vătămanu, președintele ADD Constanța, dar și din alți experți ai organizației, Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța, Daniel Vlăescu, reprezentant al Confort Urban SRL, s-a întrunit astăzi la sediul Asociației, pentru evaluarea de etapă a proiectului.


 
„În acest moment, a fost emis certificatul de urbanism, iar asta înseamnă că ne aflăm în etapa finală de elaborare a documentației tehnico-economice care stă la baza realizării efective a rutei ocolitoare. Acest lucru permite ca, în perioada următoare, să fie obținute toate celelalte avize necesare. Specialiștii ADD Constanța au întocmit întreaga documentație tehnico-economică a proiectului, pentru ca primăria să poată executa lucrarea”, a declarat Ana-Maria Vătămanu, președintele ADD Constanța.
 

 
Ruta ocolitoare va prelua traficul rutier pe următorul traseu:
- Tronson 1: Intersecție Str. Madrid cu Str. Amsterdam, până la DN3/E87, în dreptul Str. Islaz. Lungime: aproximativ 0,8 km. Acest tronson va fi proiectat la nivel de 4 benzi.

- Tronson 2: Intersecție DN3C cu DC89 – intersecție Str. Madrid cu Str. Amsterdam (în zona trecerii la nivel cu calea ferată). Lungime: aproximativ 0,8 km. Acest tronson, care în prezent este din pământ, urmeaza a fi proiectat la nivel de 4 benzi.

- Tronson 3: Nod rutier A4 Poiana – intersecție DN3C, pe traseul DC89. Lungime: aproximativ 2,3 km. Acest tronson urmează să fie lărgit la profil de 4 benzi.

De asemenea, confom proiectului, va fi modernizată Str. Amsterdam, de la intersecție cu DN3/DE87 până la intersecție cu Str. Madrid. Având în vedere particularitățile zonei, acest drum va fi proiectat la nivel de 2 benzi.