A murit Valentin Uritescu. Îndrăgitul actor avea 81 de ani
-
Adriana TeodoruPostat: 18.06.2022

Este doliu în lumea artistică românească: a trecut la cele veșnice actorul Valentin Uritescu, cu o experienţă de peste 50 de ani în teatru și film. Valentin Uritescu fusese internat de urgență luna trecută după ce s-a simțit rău. Potrivit apropiaților, actorul suferea încă de la vârsta de 33 de ani de Parkinson.
"Îmi pare tare rău …era un actor minunat, dar și un actor foarte drăguț. Chiar mă gândeam acum că a plecat odată cu marele actor francez Jean-Louis Trintignant. Au plecat împreună. Și-a iubit foarte mult meseria, a știut să treacă peste boala sa. Regret teribil, îi era greu oricum, dar pentru noi a lăsat o imagine... De fiecare dată când îl vedeai, zâmbeai, " a declarat Irina Margareta Nistor la Antena 3.
Născut la 4 iunie 1941, în comuna Vinerea, judeţul Alba, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti (1963), după care a fost angajat la Teatrul "M. Filotti" din Brăila (1963-1968). A jucat, de asemenea, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1968-1980), precum şi la Teatrul Bulandra din Bucureşti.

Adriana Teodoru
Adriana Teodoru este un jurnalist cu o vastă experiență în mass media. A început ca realizator de emisiuni la Radio Neptun în anul 2003, pentru ca, din 2006, în paralel cu emisiunile de radio, să devină colaborator al TV Neptun, activând în cadrul acestui post de televiziune timp de 10 ani. Din 2018 a fost purtător de cuvânt al Primăriei Constanța, timp de doi ani, pentru ca în 2021 să revină la prima dragoste, presa, alăturându-se publicației online Constanta INFO dar și postului TV online TOMIS TV.