Consilierul primarului și dr. Mitroi-Maxim se acuză reciproc de abuzuri! Cine are dreptate?

Schimbul de replici dintre Doru Iordache, consilierul primarului Vergil Chițac și dr. Cora Mitroi-Maxim, cea care îl acuză că a beneficiat de tratament preferențial în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, continuă cu o nouă serie de dezvăluiri.

După ce Doru Iordache a încercat să vină cu explicații plauzibile pentru faptul că a fost tratat în secția din Medeea în EXCLUSIVITATE pentru Constanta INFO aici:

https://www.constanta.info/2022/06/18/doru-iordache-ii-raspunde-corei-mitroi-maxim-am-ajuns-sa-cred-ca-ma-vaneaza-eu-am-platit-pentru-tratament

Dr. Cora Mitroi-Maxim revine cu precizări legate de legislația spitalului:

“Domnule Iordache, niciun alt pacient nu poate beneficia de tratament injectabil, platit sau nu la compartimentul de imunodeprimați de la Medeea. Pentru că aceasta este legea!! Pe care dvs și cei care v-au trimis la Medeea, nu o respectați!
Din cauza oamenilor ca dvs care sar rândul, noi, restul constănțenilor, avem de pierdut!! Alți bolnavi care aveau tratament injectabil, tot recomandat de Secția de Zi și tot cu bilet de trimitere, nu au putut merge la Medeea, chiar și contra cost!! Pentru că nu este posibil!! Decât dacă se schimbă procedura. Pe care mă aștept să o schimbe conducerea spitalului după ce am dezvăluit că dvs ați beneficiat de tratament preferențial!!

Nu mai minimalizați! Nu vă mai victimizați! Nici nu am spus ce boală aveți! Credeți-mă că sunt foarte atentă la a respecta procedurile și confidențialitatea datelor personale. Citiți mai bine postarea mea!

Legat de a trimite în derizoriu treaba cu managementul, să vă fie din nou rușine!! Pentru că ceea ce scriu eu la adresa dvs care sunteți direct implicat în deschiderea spitalului sau la adresa autorității locale pe care o reprezentați NU are nicio legatura cu faptul că nu sunt managerul acestei instituții! Așa cum ați spus și dvs, eu nu am candidat pentru aceasta poziție pe care nu mi-am dorit-o niciodată cu adevărat! Iar dacă mi-aș fi dorit-o, nu cred că trebuia să mă susțineți dvs! Ceea ce mi-am dorit cu adevărat și v-o repet este să facem performanță! Este să ne depăsim condiția și în Constanța și să facem mai mult. Sa nu mai fie nevoie să merg sâmbăta la spital, ca azi…și să transfer bolnavii la București ca să aibă o șansă reală la viață! Înțelegeți??

Nu toți suntem avizi de funcții, stimate domn!! Dar îmi doresc să îmi fac meseria, iar din cauza unora ca dvs, nu mai pot!! Și a celor pe care îi susțineți dvs!

Dacă spitalul ar fi fost deschis, adică dacă dvs v-ați fi făcut treaba, poate acest om nu ajungea intubat și transferat. Înțelegeți??!!
Nu cred că înțelegeți! Mi-e lehamite!! Am obosit. Realmente!”