Accident de muncă în localitatea Castelu. Doi bărbați au fost prinși sub un mal de pământ. Unul dintre ei a decedat
-
Adriana TeodoruPostat: 30.07.2022

Misiune contracronometru a salvatorilor constănțeni în localitatea Castelu, acolo unde două persoane au fost surprinse sub un mal de pământ, la 3 m adâncime! Din pacate, una dintre victime, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost declarat decedat de catre medicul de pe ambulanța SMURD C.
“La fața locului, în condiții extreme, pompierii salvatori au intervenit cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de descarcerare, 1 ambulanță SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă și 1 container multirisc.
Una dintre victime era acoperită în totalitate de pământ, însă cea de a doua era conștientă și cooperantă.
Echipajele de la fața locului au lucrat continuu pentru extragerea bărbatului, au ținut permanent legătura cu acesta și i-au administrat oxigen. Victima conștientă a fost inițial dezgropată până la brau și a baut apă.
La ora 21.07, bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost scos de sub malul de pământ și transportat de urgență la Spitalul Județean”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța (ISU).
Cei doi bărbați lucrau la o rețea de canalizare când pământul s-a surpat.

Adriana Teodoru
Adriana Teodoru este un jurnalist cu o vastă experiență în mass media. A început ca realizator de emisiuni la Radio Neptun în anul 2003, pentru ca, din 2006, în paralel cu emisiunile de radio, să devină colaborator al TV Neptun, activând în cadrul acestui post de televiziune timp de 10 ani. Din 2018 a fost purtător de cuvânt al Primăriei Constanța, timp de doi ani, pentru ca în 2021 să revină la prima dragoste, presa, alăturându-se publicației online Constanta INFO dar și postului TV online TOMIS TV.