EDITORIAL. Să învăţăm şi să nu-L uităm!

Prima sală de clasă a fost amenajată într-o biserică. Logica şi mai ales bunul simţ al acelor vremuri, care aşeza Biserica în centrul societăţii, bazate şi pe o succesiune de evenimente istorice, ne spun că acolo, fie în tindă, fie la strană, poate chiar în pronaos, a fost epicentrul primei forme de învăţământ. Această concluzie este întărită şi de faptul că prima şcoală românească, practic prima clădire propriu-zisă, a fost construită în curtea Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Şcheii Braşovului. Atestarea sa documentară se petrece în anul 1495, însă Nicolae Iorga aprecia că aceasta trebuie să fi funcţionat mai devreme, chiar de prin anul 1480. În fapt, chiar de mult mai devreme.

Acest lucru reiese din Bula emisă în anul 1399 de Papa Bonifaciu al IX-lea în care se menţiona o școală a „schismaticilor de la Brașov”, care „primeau învăţătură de la pseudo-dascăli”. Aşadar, dacă prima şcoală este gata în anul 1495 iar Papa aminteşte despre aceasta în anul 1399, cum singura clădire atestată încă de la 1292 era Biserica Sfântul Nicolae, se poate lesne concluziona că şcoala despre care făcea vorbire Papa funcţiona fix în Biserică şi că în acel lăcaş de cult s-a născut învăţământul românesc.

Această primă şcoală din biserică nu a fost “una doar de dieci sau diaconi bisericieşti, înetemeiată pentru fiii de iobagi, ci una bine organizată cu două cicluri: inferior și superior. Cel inferior avea în vedere asimilarea cunoștințelor elementare și indispensabile și era urmat, în general, de viitorii comercianți și curieri, iar cel superior viza pregătirea viitorilor clerici și învățători din Țara Bârsei. Programa şcolară cuprindea pentru primul ciclu: cititul, scrisul, rugăciuni, micul catehism și noțiuni elementare de aritmetică; cel de-al doilea: gramatica limbii slavone, române și latine, caligrafia, muzica, rânduiala slujbelor bisericești”.

Una dintre primele cărţi care trebuie să fi fost utilizate în şcoala din Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, şi care a atras atenţia Papei Bonifaciu al IX-lea, este “Omiliarul” tipărit în slavonă, un prim manual şcolar alcătuit din exemple şi texte biblice, o adevărată culegere de principii morale, bune moravuri şi virtuţi universale, acel mic catehism despre care se vorbeşte în programa şcolară.

Se vede că străbunii noştri au ştiut cum să pună bun început în toate lucrurile, inclusiv în actul educaţional.

La rândul lor, ei au primit dreapta învăţătură de la bunici, părinţi, preoţi şi dascăli, mai mult prin viu grai decât prin scris, despre Cel care este începutul tuturor lucrurilor, inclusiv al ştiinţei şi înţelepciunii, bunul Dumnezeu. După cum se vede din programa primei şcoli româneşti, nu au minimalizat importanţa Cezarului în actul educaţional, citit, scris, gramatică, aritmetică, şi au dat lui Dumnezeu ceea ce era al Lui, micul catehism şi rânduiala slujbelor bisericeşti. Iar dacă privim retrospectiv, acestea sunt generaţiile care au clădit România, chirpic cu chirpic, cărămidă cu cărămidă.

Au trecut sute de ani de atunci, informaţia, cunoştinţele au evoluat, s-au diversificat, s-au răspândit cu viteza luminii, şcoala s-a mutat din biserică în clădiri de sine stătoare, unele somptuoase, altele încă departe de cum ar trebui să arate o instituţie decentă de învăţământ. Un lucru absolut normal, pentru că numărul celor dornici de învăţătură creştea iar biserica nu avea nici loc, nici capacitate didactică şi nici rost să-i găzduiască. Ea îşi făcuse treaba, de începătoare a sistemului educaţional românesc, de săditoare a seminţei cu bun rod.

Astăzi, aflaţi în faţa curentului progresist fără de Dumnezeu, mai mult ca niciodată această sămânţă trebuie udată, plivită cu mai multă grijă; întregul an şcolar să stea sub semnul întoarcerii la străbuni, la înţelepciunea lor.

Cum?

Să dăm şcolii ce este al şcolii, dar să dăm şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

Să ne îndemnăm copiii să treacă prin toate materiile, atât prin cele elementare, cât şi prin cele indispensabile, aşa cum se întâmpla la 1400, să înveţe să citească, să scrie şi să vorbească corect, să îşi cunoască poeţii, scriitorii, eroii, munţii, apele, bogăţiile, cele care mai sunt ale noastre, să stăpânească cifrele, căci suntem în lumea lor, câteva formule şi simboluri de bun simţ din fizică şi chimie, să se gândească de timpuriu la o meserie, iar în acest fel vom da şcolii ceea ce este al ei.

Să le vorbim despre şi din Cartea Cărţilor, cel mai bun manual de etică, morală şi bune moravuri, adică micul catehism de la 1400, iar aşa vom da lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. Căci fără vorbirea şi învăţarea despre El şi Cuvântul Lui, poţi citi toate cărţile, poţi fi depozitarul tuturor informaţiilor căci, vorba Sfântului Apostol Pavel, “nimic nu foloseşte”.

De ce?

Pentru că lipseşte esenţialul - Cel care este inclusiv ştiinţa şi înţelepciunea şi fără de care nimic nu ar mai fi.

Aşadar, la început de an şcolar, să-L reaşezăm pe Dumnezeu la locul lui şi toate celelalte ni se vor adăuga nouă şi copiilor noştri!

 

Surse utilizate:

 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Prima_%C5%9Fcoal%C4%83_rom%C3%A2neasc%C4%83: Prima şcoală românească

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/18/prima-scoala-in-care-s-au-predat-cursuri-in-limba-romana/: Prima şcoală în care s-au predat cursuri în limba română

https://ro.glosbe.com/ro/en/Papa%20Bonifaciu%20al%20IX-lea

https://bzb.ro/stire-supliment-religios/omiliarul-slavon-din-secolele-xi-xii-din-scheii-brasovului-a3110: Omiliarul slavon din secolele XI-XII din Şcheii Braşovului

file:///C:/Users/40744/Downloads/4256-Article%20Text-7113-1-10-20210222.pdf:Pr. prof. univ. dr. Leontin Popescu – Biserica şi primele şcoli de pe teritoriul Ţărilor Române în perioada medievală (ab initio până la 1650), pp.127-130