ENEL reacționează la postarea lui ȘORA: “Nu s-au putut efectua citiri de contor, din cauza lipsei de acces în locuință”

Compania Enel a transmis astăzi un punct de vedere ca răspuns la mesajul publicat pe o rețea de socializare de filosoful Mihail Șora, privind factura uriașă la curent, de peste 6.000 de lei, pe care acesta trebuie să o achite pănâ pe 28 septembrie.

“Enel Energie Muntenia a emis pe numele domnului Mihail Șora o factură de regularizare care reflectă consumul real înregistrat în perioada respectivă (octombrie 2020 - august 2022), când nu s-au putut efectua citiri de contor, din cauza lipsei de acces în locuință (unde este amplasat acesta).

Asigurăm toți clienții că verificăm modul de facturare și îl adaptăm continuu, astfel încât el să reflecte corect modificările legislative numeroase și la intervale scurte de timp în domeniul energiei. De asemenea, îndrumăm clienții să transmită lunar indexul lor de consum de energie și să asigure accesul la contor pentru citire, astfel încât facturarea să reflecte consumul lor real”, se menționează în comunicatul  Enel.

Mai multe detalii despre ce a scris Mihai ȘORA pe facebook, aici:

https://www.constanta.info/2022/09/15/mihai-sora-socat-de-factura-la-curentun-pipi-kk-scurt-la-baie-cu-becul-aprins-