EDITORIAL. De la anti-vaccinism, la putinism

Într-unul dintre articolele anterioare atrăgeam atenţia cu privire la două dintre direcţiile trasate greşit, intenţionat sau nu, de propaganda deşănţată generată de războiul din Ucraina: idolatrizarea lui Volodâmâr Zelenski şi demonizarea Federaţiei Ruse. Am subliniat dintre, întrucât mai există cel puţin una, mai gravă decât cele enunţate mai sus: “putinizarea” unor teme fundamentale de care depinde viitorul întregii omeniri.

De pildă, poziţia tranşantă împotriva curentului progresist şi a tot ce presupune acesta: legalizarea căsătoriilor sau a parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex, adopţia copiilor de către cuplurile LGBT, eliminarea din vocabularul public, respectiv din cel oficial, a termenilor mamă şi tată şi înlocuirea acestora cu părinte1 şi părinte2, dar şi a urărilor aferente marilor sărbători creştine, asumarea ideologiei de gen care separă genul de sexul biologic, adică bărbaţii pot opta pentru genul feminin şi invers, asumarea în societate a unei cutume de favorizare a minorităţilor pe criterii rasiale, sexuale şi de gen, în sensul în care nu se vor mai organiza concursuri, nu se vor mai desfăşura evenimente, spectacole şi nu se vor mai efectua angajări fără reprezentarea obligatorie a acestora, indiferent de gradul lor de pregătire, introducerea studiului educației sexuale încă din ciclul primar şcolar, decredibilizarea și desacralizarea Bisericii, finanțarea preferenţială a subculturii progresiste în detrimentul tradiţiilor, obiceiurilor din bătrâni şi a actelor de cultură veritabilă.

Aşadar, dacă îndrăzneşti să te ridici, democratic, împotriva acestui curent, eşti putinist.

De ce?

Doar pentru că, la un moment dat, din motive intern-electorale şi de calcul mercantil al câştigării unei simpatii internaţionale, Vladimir Putin s-a exprimat împotriva acestor tentacule ale caracatiţei progresiste. Şi doar pentru că, motivat de o petiţie semnată de 25.000 de ucraineni din totalul celor peste 35.000.000 rămaşi în ţară după declanşarea războiului, Volodâmâr Zelenski s-a pronunțat recent şi explicit în favoarea susținerii drepturilor comunității LGBT, mai precis a parteneriatelor civile între persoanele de același sex, până când, situația din teren va permite însăși modificarea Constituției în sensul reglementării căsătoriilor dintre persoanele de același sex.

În timp ce Rusia, prin Putin, (încă) se opune, Ucraina, prin Zelenski, devine primul stat ultramajoritar creștin-ortodox care va arbora curcubeul, dar nu ca semn al legământului lui Dumnezeu cu Noe, ci ca pe cel al unui teritoriu cucerit de progresism. Aşadar, dacă te opui, eşti rusofil, dacă nu, eşti cool şi trendy.

În ultima perioadă, se poate observa că dacă îndrăzneşti să te exprimi ireverenţios la adresa liderului de la Kiev, dacă mârâi împotriva aşa-zisului plan de salvare a Europei de la efectele eşecului Green Deal, ale inflaţiei şi ale sistării exporturilor de gaze, energie şi combustibili de către Federaţia Rusă, dacă îndrăzneşti să spui că Rusia este mai mult decât criminalul său preşedinte sau dacă te exprimi cu glas tare împotriva curentului progresist fără Dumnezeu, eşti aproape în mod automat catalogat drept putinist.

Nu mai contează că libertatea de exprimare, morala, normalul, bunele moravuri şi decenţa sunt valori universale, de a căror existenţă depinde esenţa şi existenţa oricărei societăţi sănătoase. În fapt, depinde însăşi esenţa şi existenţa acestei lumi.

Nu mai contează dacă spui clar şi răspicat că Putin este un criminal, dar spui la fel de răspicat şi că progresismul este o plagă. Eşti automat un putinist mascat.

Nu mai contează dacă militezi pentru judecarea liderului de la Kremlin de către un tribunal internaţional pentru crime de război, dar militezi şi împotriva avortului care este tot o crimă. Tot putinist eşti.

Nu mai contează dacă împărtăşeşti opinia generală potrivit căreia întregul regim al lui Putin trebuie să plece, dar împărtăşeşti şi conceptul de familie tradiţională ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Eşti un putinist redus, cu tot cu  pleonasmul de rigoare.

Nu-i aşa că această punere cu spatele la zid a tuturor celor care ies din corul propagandei progresiste, această agresiune încă doar de ordin ideologic seamănă cu ceva prin care am trecut foarte recent?

Da, seamănă foarte bine cu ştampila de retrograd, criminal, numai bun de trimis într-un lagăr de concentrare, ştampilă pe care au purtat-o toţi cei care s-au exprimat public împotriva obligativităţii vaccinării anti-covid.

Şi nu doar seamănă, ci pare să facă parte dintr-un plan mult mai amplu de încorsetare, de limitare până la suprimare a libertăţii de exprimare, într-un cuvânt, de izolare a celor care ies dintr-o linie trasată de cineva sau ceva tare bolnav(ă).

Este evident că lumea trece printr-un profund proces otrăvit de schimbare, a cărei direcţie este în sens opus lui Dumnezeu. Se vorbeşte despre Marea Resetare, un concept care, la început, părea mai degrabă desprins din filmul Teoria Conspiraţiei. Realitatea ce vine de la Vest ne arată că fix acest lucru se întâmplă: lumea pe care o ştim se resetează. Numai că nimic nu se resetează de la sine, este nevoie de un deget care să apese butonul potrivit, la momentul potrivit, iar acest proces pare să fi fost pornit odată cu pandemia de Sars-CoV-2.

Toate războaiele convenţionale purtate între state au lăsat mult sânge în urmă, soldaţi, oameni nevinovaţi care s-au aflat în bătaia gloanţelor. Cel neconvenţional purtat cu progresismul, poate să aibă drept victimă întreaga omenire care încă mai funcţionează după legea firii, în care încă mai există Dumnezeu. E drept, în acest război oamenii nu vor mai muri fizic, însă în absenţa celor mai elementare reguli de morală, decenţă şi bune moravuri, în absenţa lui Dumnezeu, se va petrece singurul deces care contează în iconomia mântuirii întregului neam omenesc: cel spiritual.

Adică, Marea Resetare.