Neacordarea priorității, prima cauză generatoare de accidente rutiere în municipiul Constanța

Oamenii legii au organizat o acțiune tip "BLITZ" pe străzile din oraș. Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Constanța - Biroul Rutier, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 23 septembrie a.c., o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Potrivit IPJ Constanța, neacordarea priorității de trecere reprezintă prima cauză generatoare de accidente rutiere în municipiul Constanța.

În acest context, polițiștii rutieri constănțeni au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic, indiferent că vorbim despre autovehicule sau pietoni.

“În urma activităților, efectuate în decursul a 4 ore, polițiștii au aplicat 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.000 de lei.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 13 permise de conducere, dintre care 6 pentru neacordarea de prioritate auto și 7 pentru neacordarea de prioritate pietonilor.

De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

De la începutul anului și până în prezent, în municipiul Constanța au fost înregistrate 409 accidente rutiere, soldate cu 15 persoane decedate. Din totalul accidentelor rutiere înregistrate, peste 130 au avut drept cauză neacordarea de prioritate”, transmit polițiștii constănțeni.