Atenție! Șoferii vor fi opriți mâine pentru măsurători de trafic!

Direcția Regională de Drumuri și Poduri face mâine măsurători de trafic pe mai multe rute județene.

Participanții la trafic trebuie să știe că, în data de 28 septembrie 2002, se vor efectua “Anchetele de circulație Origine – Destinație”, cu avizul și cu sprijinul poliției rutiere.
Aceste măsurători de trafic se efectuează în scopul determinării curenților de circulație pe drumurile de interes național și internațional aflate în administrarea C.N.A.I.R. S.A.
Acestea vizează:
- determinarea numărului total de vehicule, pe categorii, care circulă la un moment dat pe rețeaua rutieră luată în considerare
- cunoașterea, prin chestionarea conducătorilor de vehicule, a originii, destinației, datelor socio-economice și a tipului călătoriei sau felul încărcăturii vehiculelor de marfă (inclusiv gradul de încărcare) care se deplasează la un moment dat pe rețeaua luată în considerare, precum și numărul de pasageri din aceste vehicule.
Potrivit DRDP Constanța, posturile de anchetă origine-destinație vor fi amplasate pe ambele sensuri, pe:
- drumul național DN 3, Punctul de Control Trecere Frontieră Ostrov;
- drumul național DN 38, Punctul de Control Trecere Frontieră Negru Vodă;
- drumul național DN 39, Punctul de Control Trecere Frontieră Vama Veche;
- drumul național DN 2A, Agenția de Încasare Giurgeni;
- drumul național DN 2A, km 50.

Cum se vor derula măsurătorile?

“Participanții la trafic vor fi opriți de către echipele formate din recenzori cu ecusoane și agenți de poliție rutieră și vor fi invitați să răspundă la o serie de întrebări, ca de exemplu: localitatea unde a început călătoria, originea ei (ex.acasă, loc de muncă, școală, cumpărături etc.), localitatea unde se va încheia călătoria, destinația, frecvența călătoriei, în cazul vehiculelor de marfă – tipul mărfii, pentru vehiculele de pasageri-numărul de pasageri etc. Răspunsurile vor fi consemnate de recenzori pe formulare tipărite.
Rugăm participanții la trafic să fie cooperanți și să dea răspunsuri corecte, astfel încât ancheta să se desfășoare în condiții bune și într-un timp cât mai scurt”, transmite DRDP Constanța.

Foto: Agenția de Încasare Giurgeni