Încă o zi liberă pentru elevi și profesori!

Cum se sărbătorește în România Ziua Internațională a Educației? Printr-o zi liberă, evident. Astfel, pe data de 5 octombrie nu se organizează cursuri, iar elevii și profesorii au vacanță.

Ordinul privind structura anului școlar 2022-2023 prevede că de Ziua Internațională a Educației nu se țin cursuri, această zi fiind considerată o zi liberă atât pentru elevi, cât și pentru profesori, lucru precizat inclusiv în contractul de muncă al cadrelor didactice.

„În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare/ de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”, se arată în Art. 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2022-2023, potrivit edupedu.ro.

Calendarul anului școlar 2022-2023 a adus anul acesta noutatea  structurării pe module în locul semestrelor, iar prima vacanță a este prevăzută chiar la finalul lunii octombrie.

Așadar, anul şcolar 2022-2023 arată după cum urmează:

Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;

vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 

Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;

vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 

Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;

vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Excepții pentru anumite clase:

- pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;

- pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;

- pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;

- pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare, potrivit Edupedu.ro

 Sursă foto: Pixabay