EDITORIAL. Focul care aduce semnul

A trecut mai bine de o săptămână de la incendiul care a făcut scrum acoperişul Palatului Arhiepiscopal tomitan. Am urmărit îngroziţi cum flăcările se extindeau cu repeziciune iar întrebarea ce se afla pe buzele era: până unde? Slavă lui Dumnezeu şi mulţumită pompierilor, focul nu s-a extins la nicio clădire din jur şi nici nu a coborât spre etajele inferioare ale edificiului de patrimoniu.

Dincolo de această dramă, dar şi de discuţiile aprinse cu privire la funcţiunile podului mistuit, se ridică semnul pe care bunul Dumnezeu a binevoit să ni-l arate în toată splendoarea lui: crucea Sfântului Andrei, formată din două bârne arse împreunate în forma unui X.

Se ştie că Întâiul chemat la sfânta apostolie de Mântuitorul Iisus Hristos a primit moarte mucenicească prin răstignirea sa pe două lemne încrucişate. Martiriul său se petrecea într-o zi de 30 noiembrie, anul 60, în localitatea Patras, din Grecia de astăzi. De atunci şi până astăzi, acest semn poartă denumirea de Crucea Sfântului Andrei.

Aşadar, care erau şansele ca dintr-un acoperiş făcut scrum să rămână două resturi ale unor bârne arse, aşezate "de la sine" în forma Crucii pe care a fost răstignit creştinătorul Dobrogei?

Probabil, ceva de genul 0,00...1%.

Într-o perioadă în care mulţi caută sfinţi printre noi, vor să fie martori la minuni şi cer semne de Sus, pentru ca Dumnezeu să ne împlinească dorinţele, să ne rezolve problemele sau să ne arate pur şi simplu că este, iată că semnul a venit. Poate că nu aşa cum şi când a fost cerut, dar a venit.

Ce ne spune acesta?

Dacă privim atent la cele două lemne arse împreunate în formă de X, înţelegem lesne că noi toţi, românii, ne aflăm sub protecţia Sfântului Apostol Andrei. Pentru cei care încă mai caută probe ale creştinării pământului dobrogean de cel dintâi chemat Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos, aceasta ar trebui să fie proba supremă. “Nu vă fie frică de nimic, eu sunt cu voi!”, pare să ne spună de Sus, din ceata sfinţilor, Apostolul neamului românesc.

Dacă privim la întregul tablou al tragediei, ni se arată limpede că oricât de mare ar fi răul sau pericolul, Dumnezeu este Cel biruitor, aşa cum El Însuşi ne spune în Joia Pătimirii Sale când ne şi învaţă ce să facem în vremuri grele: “În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” Pe scurt, IC.XC NI.KA, inscripţie pe care o vedem des, inclusiv pe prescura de la Sfânta Liturghie, şi care se traduce prin – Iisus Hristos învinge!

Dacă privim la cele ce vor să vină, ni se reaminteşte de vremurile cele mai de pe urmă, atunci când “cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi”, de măreaţa a zi Judecăţii pentru care pregătirea se face încă din prima zi a venirii omului pe lume.

În fine, dacă privim la noi înşine, ne îndeamnă să fim mai buni, mai curaţi, mai credincioşi, să ardem propriile păcate prin ţinerea neclintită a dreptei credinţe, facerea de bine, iubirea aproapelui şi a vrăjmaşului, postul, taina Sfintei Spovedanii şi primirea Sfintei Împărtăşanii. 

Chiar dacă această dramă i-a tulburat pe credincioşi şi a dat peste cap activitatea Arhiepiscopiei Tomisului, prin ea ni s-a arătat limpede că Dumnezeu, prin sfinţii Lui, este tot timpul cu noi.

Mai rămâne să fim şi noi cu El.

Etichete: