A murit Paul Andreescu, fost deținut politic. La 17 ani era numit “dușman al poporului”

Avea doar 17 ani când a fost condamnat la cinci ani de temniţă comunistă. A trecut prin închisorile de la Jilava, Gherla, Strâmba, Periprava. 

Ultimele rânduri, scrise chiar în luna noiembrie, pe contul personal de facebook, au fost: 

"Când comuniștii au preluat puterea, au jurat să o păstreze. Când au pierdut-o, și-au pus urmașii să jure că o vor recâștiga. Și urmașii lor s-au ținut de cuvânt:au câștigat toată țara."

Paul Andreescu a fost liderul filialei Constanţa a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România și primul deţinut despăgubit de Statul Român pe Codul Civil.

"În securitatea din Constanţa dimineaţa ivariabil aveam terci făcut dintr-un mălai străveziu şi mucegăit, câteva linguri de terci servite într-o gamelă", a declarat Paul Andreescu, în urmă cu mai mulți ani, pentru DIGI 24.

S-a născut la 19 iulie 1939 în comuna Negreşti din județul Constanţa și a fost arestat la 6 noiembrie 1956, când abia absolvise Liceul Mircea cel Bătrân.

A fost condamnat la 5 ani de închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!