Nu există crimă perfectă, domnule profesor Panait

De mai bine de o săptămână presa a relatat zilnic despre situația explozivă din Universitatea Maritimă din Constanța. Din păcate, cu cât sapi mai adânc cu atât lucrurile devin mai obscure, iar informațiile care ne parvin pe toate canalele sunt din cele mai tulburătoare.

Ne vedem obligați astfel să aducem la cunoștința opinie publice modul în care a funcționat și funcționează Universitatea Maritimă (UMC) sub conducerea profesorului Cornel Panait și a Rectorului “de complezență” Violeta-Vali Ciucur.

Calendarul evenimentelor

Marți, 08.11.2022 Cornel Panait a anunțat proiectul desființării Universității Maritime din Constanța, printr-o “fuziune” cu Politehnica București (UPB), despre care ar fi discutat în prealabil și cu Rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu.

Miercuri, 09.11.2022 Printr-un e-mail primit din partea rectoratului, cadrele didactice ale UMC au fost conovate la orele 11:30, pentru a afla vestea cea mare chiar din gura lui Cornel Panait.

Cu această ocazie, Președintele Senatului, Cornel Panait le-a povestit despre proiectul care implică desființarea UMC și predarea întregii activități, precum și a bezei materiale în valoare de aproximativ 30 de milioane de Euro, către o nouă entitate juridică ce urmează să fie înființată.

Din explicațiile firave ale profesorului Panait rezulta că ar fi vorba despre înființarea unei noi universități, cu filiale locale, inclusiv una la Constanța, și că aceasta urmează să primească numele de "Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica."

Joi, 10.11.2022 Liga Studenților din Universitatea Maritimă a remis presei un comunicat, prin care anunța că se opune ferm desființării sau fuziunii cu Politehnica din București.

Vineri, 11.11.2022 Mai multe asociații și persoane publice din Constanța s-au exprimat împotriva desființării UMC. În acest sens au fost trimise comunicate de presă, s-au făcut postări pe rețelele de socializare, și chiar câteva petiții adresate Ministerului Educației.

Luni, 14.11.2022 Cornel Panait participă la două emisiuni publice, la Radio Sky și Antena 3 de Constanța, ocazia cu care anunță că dacă studenții UMC se opun, atunci desființarea Universității de la Constanța nu va mai avea loc.

Marți, 15.11.2022 Președintele ligii studenților din UMC alături de reprezentanții comunității Alumni, participă la postul Tomis TV la o emisiune, în care se exprimă pentru a doua oară împotriva desființării UMC, și a oricărei colaborări în sensul acesta cu Politehnica București.

În aceeași seară, Liga Studenților trimite un Comunicat prin care invită presa la o dezbatere publică, programată în ziua următoare într-o aulă a Universității Maritime. La aceasta dezbatre își anunțase prezența și Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, relația acestuia cu studenții UMC fiind mijlocită tot de Cornel Panait.

Miercuri, 16.11. 2022 În ziua următoarea, rectorul Politehnicii, Mircea Costoiu s-a deplasat la Constanța, conform calendarului prestabilit. Ajuns în clădirea Universității Maritime, Costoiu a realizat că este prezentă și presa în sala în care urma să aibă loc dezbaterea, moment în care încearcă să părăsească clădirea pe ușa din spate. Este convins totuși de Cornel Panait să rămână.

Astfel, Rectorul UPB ajunge în Aula 1 a UMC, unde este întâmpinat de presă și de pancartele Ligii Studenților marinari. Costoiu urcă la preziudiu alături de Cornel Panait și rectorul Violeta-Vali Ciucur așezată cuminte într-ul colț, iar dezbaterea începe.

Pentru legitimarea demersului, Costoiu a ținut să precizeze că se află la Universitatea Maritimă la invitația Ligii Studenților, și nu in postura de "agresor." De fapt, invitația fusese lansată inițial de Cornel Panait, care-l sunase pe Costoiu de față cu președintele Ligii, diferența de nuanță fiind totuși relevantă în acest context.

În cadrul dezbaterilor, Mihnea Costoiu a susținut că are acordul studenților de la UPB pentru o eventuală fuziune cu UMC, informație ce n-a putut fi validată nici până în prezent. Mai mult decât atât, în dimineața zile respective Liga din UMC a luat legătura cu studenții UPB de la care avea să afle că aceștia habar n-aveau de demersurile inițiate de Rectorul Costoiu. 

După aproximativ o oră de dezbateri, în urma refuzului categoric venit din partea studenților de la UMC, Mihnea Costoiu și Cornel Panait s-au văzut obligați să abandoneze proiectul desființării, cel puțin pentru moment. 

La acest anunț, întreaga sală s-a ridicat în picioare în aplauze furibunde, în timp ce Mihnea Costoiu era condus spre ieșire de Violeta-Vali Ciucur, Rectorul UMC.

Cornel Panait, sursa foto: Focus Press
Cornel Panait, sursa foto: Focus Press

Electronistul, pila și arcul electric

Inițiatorul acestui demers ilegal și ilegitim de desființare a Universității Maritime din Constanța este profesorul Cornel Panait, care deține poziția de Președinte al Senatului UMC, un personaj insuficient investigat de presă și societatea civilă din Constanța.

Panait a absolvit, în 1975, în plin socialism-științific, Institulul Politehnic București, devenind inginer electronist, specializat în rețele electrice.

Conform CV-ului oficial, de pe băncile școlii Panait a ajuns direct cercetător la “Institutul de reactori nucleari energetici” de la Piteşti, înființat în 1971, unde a lucrat timp de 3 ani.

Putea oare lucra cineva, la nivelul anului 1975, în cercetare pe domeniul nuclear fără acordul și sub directa supraveghere a Securității? Iată o întrebarea care-și așteaptă răspunsul.

Ulerior, Panait ajunge de la Pitești la Constața, din 1978 fiind angajat “șef de tură” la CET Palas, unde s-a îngrijit ca instalațiile pentru încălzirea apei orașului să funcționeze la parametrii optimi.

Doi ani mai târziu a fost transferat la noua centrală atomo-electrică construită de canadieni la Cernavodă, în cadrul serviciului tehnic, poziție pe care n-a zăbovit decât un an de zile.

Sătul probabil de atâta producție, Panait a intrat în învățământ, devenind în 1981 Asistent universitar în cadrul fostului Institut de Marină Civilă “Mircea cel Bătrân” Constanţa (actuala ANMB), o instituție de învățământ cu regim special, subordonată Ministerului Apărării.

A părăsit Institulul în anul 2000 ca Șef Lucrări, pentru a deveni Conferențiar Universitar în cadrul Universității Maritime din Constanța, la disciplinele “bazele electrotehnicii şi materiale electrice.”

Din 2004 a ocupat poziția de Rector timp de două mandate, în etapa 2004-2012, fiind succedat de Violeta-Vali Ciucur, pentru ca ulterior să-și revendice un al treila mandat de Rector, în perioada 2016-2020.

Din martie 2020, printr-o concidență soră cu aranjamentul, Violeta-Vali Ciucur a revenit pe pozița de Rector, în timp ce Panait a ajuns Președinte al Senatului, având însă delegate majoritatea atribuțiilor Rectorului.

Situația descrisă încalcă flagrant Carta Universitară, Legea Educației, democrația, precum și normele bunului simț, acte normative și principii de care actuala conducere a UMC pare străină și dezinteresată.

Lista rușinii de la UMC

Cel mai probabil toate acestea n-ar fi fost posibile fără o susținere, chiar și minimală, din interiorul Universității Maritime, acolo unde Panait și-a constituit un grup al favoriților gata să-i voteze orice inepție, chiar și desființarea Universității.

Contestată public de proprii studenți dar și de reprezentații societății civile prezenți la dezbaterea de miercuri, conducerea UMC a pus în scenă o ultimă tentativă de manipulare a opiniei publice.

Astfel, în aceeași fatidică zi de miercuri, după terminarea dezbaterilor din aulă, 39 de cadre didactice (dintr-un total de 93 care activează la UMC) au semnat un Comunicat de Presă prin care s-au dezis de proprii studenți. Ulterior, așa-zisul Comunicat însoțit de listele cu semnături anexate a fost date publicității - în mare grabă am spune noi.

Cele două pagini cu semnături
Cele două pagini cu semnături

Și, după cum oricine poate constata, semnăturile celor 39 de profesori au fost colectate pe repede înainte, fiind aproape cu siguranță obținute prin acord telefonic, de la distanță, motiv pentru care documentul care a ajuns în posesia presei este completat, de sus până jos, aproape integral cu aceeași culoare și de aceeași mână.  

Mai mult decât atât, majoritatea "semnatarilor" nici măcar n-au participat la dezbaterile ținute miercuri în Aula 1 a UMC, situație ce trădează o anumită coordonarea la nivelul conducerii Universității, mai ale că primul nume de pe listă aparține "din întâmplare" chiar Rectorului, Violeta-Vali Ciucur. În plus, pe ambele pagini apare antetul oficial al Universității Maritime, chestiune bizară pentru un demers particular...

Pentru că este foarte greu, dacă nu imposibil, să aduni 39 de profesori într-un timp atât de scurt, în lipsa unor semnături olografe, conducerea UMC a aplicat pe documentul în cauză niște pete de culoare neagră acolo unde ar fi trebuit să apară semnăturile dascălilor.  

Acestea fiind faptele materiale, în ciuda tututor evidențelor prezentate, Cornel Panait susține că nu el se află în spatele antamării acestei liste, și că inițiativa ar fi aparținul celor 39 de profesori care sunt “oameni cu principii” și care aparent nu se mai simt reprezentați de studenții de la care-și primesc lunar salariile.

Atragem atenția factorilor decideți că documentul semnat de cei 39 este fără precedent în istoria învățământului universitar românesc, de un ridicol nemărginit, și pare a contura un anumit grup de interese.

Pe documentul în cauză au fost trecute, în ordinea de mai jos, următoarele nume:

  1. Violeta-Vali Ciucur, Rector
  2. Eliodor Constantinescu, Prorector, Departamentul de Științe Fundamentale și Umaniste
  3. Remus Zăgan - Departamentul Științe Generale Inginerești
  4. Răzvan Tamaș - Electronică și Telecomunicații
  5. Mihaela Hnatiuc - Electronică și Telecomunicații
  6. Adelaida Heiman - Electronică și Telecomunicații
  7. Andreea Plătică - Electronică și Telecomunicații  
  8. Alin Dănișor - Electronică și Telecomunicații
  9. Mirel Păun - Electronică și Telecomunicații
  10. Alexandra Raicu - Departamentul Științe Generale Inginerești
  11. Anastasia Dușe - Departamentul de Navigație
  12. Rodica Ionela Țicu - Departamentul de Științe Fundamentale și Umaniste
  13. Radu Ioana Hanzu Pazara - Departamentul de Navigație
  14. Dănuț Argintaru - Departamentul de Științe Fundamentale și Umaniste
  15. Mihaela Turof - Departamentul Științe Generale Inginerești
  16. Feiza Sucuran Memet - Departamentul Științe Generale Inginerești
  17. Valerica Baban - Departamentul de Științe Fundamentale și Umaniste
  18. Sabina Zăgan - Departamentul de Științe Fundamentale și Umaniste
  19. Florența Memet - Departamentul de Științe Fundamentale și Umaniste
  20. Gabriel Raicu - Prorector pentru pentru cercetare și inovare științifică, economist
  21. Alina Buslă - Departamentul de Navigație
  22. Mihaela Luminița Bărhălescu, Prodecan Facultatea Electromecanică Navală
  23. Elena Nedelcu - Departamentul Științe Ingineresti
  24. Marian Dordescu - Departamentul Științe Ingineresti
  25. Liviu Stan - Departamentul Științe Ingineresti
  26. Arsenie Constantin Paulică - Departamentul de Navigație
  27. Adrian Sabău (probabil?) - Departamentul Științe Ingineresti
  28. Mircea Georgescu - Șef Departament Limbi Străine
  29. Tromiadis Ramona - Departamentul de Navigație
  30. Alexandru Ștefan Pescaru - Departamentul de Navigație
  31. Ana Dumitrașcu - Electronică și Telecomunicații
  32. Andrei Murineanu - Departamentul de Navigație
  33. Panaitescu Mariana - Departamentul Științe Ingineresti
  34. Andrei Preda - Departamentul de Management în Transporturi
  35. Andreea Jenaru, fostă Arsenie (fiica lui Paulică Arsenie)
  36. Cătălin Faităr - Departamentul Științe Inginerești
  37. Simona Mina - Departamentul de Management în Transporturi
  38. Fănel Viorel Panaitescu - Departamentul Științe Inginerești
  39. Dana Mitu - Departamentul Științe Inginerești

Lista originală conține doar nume și prenume, în timp ce departamentele și funcțiile din cadrul UMC au fost adăugate de noi, anume pentru a se observa participarea "inginerească" masivă a conducerii și a anumitor departamente .

Titlul ne-a fost inspirat de textul publicat ieri de Santinela, intitulat foarte sugestiv "UMC joacă la ruleta rusească pe modelul Putin-Medvdev" în care autorul atrăgea atenția că "nu există crimă perfectă" sau, așa cum s-ar putea înțelege, nu există păcatul perfect pe care nimeni să nu-l descopere.