Galerie FOTO/Munți de gunoaie: Primăria Mircea Vodă și poligonul militar de la Murfatlar, verificate de Garda de Mediu

Garda de Mediu Constanța a efectuat o serie de controale pe terenurile transformate în gropi de deșeuri din Județul Constanța. La primăria Mircea Vodă, comisarii au ajuns în urma unui reportaj TV.

Primăria Mircea Vodă a fost amendată cu 100.000 lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite la controlul anterior, realizat în data de 31.08.2022:


"La acea dată au fost identificate trei zone cu depozitări ilegale de deșeuri, fiind stabilite măsuri de salubrizare a terenurilor. Până la data controlului din 15 noiembrie 2022 au fost igienizate parțial doar două amplasamente, constatându-se că pe terenul din localitatea Satu Nou au fost depozitate alte deșeuri de către firma de construcții care realizează lucrări în comună. Pe lângă amenda de 100.000 lei aplicată primăriei, comisarii au sancționat și constructorul cu amendă de 100.000 lei. Verificările s-au efectuat ca urmare a unui reportaj TV.", transmite Garda de Mediu.

De asemenea, s-au realizat verificări și în zona din vecinătatea ariei naturale Fântânița-Murflatar, unde s-au identificat deșeuri preponderent reciclabile, resturi vegetale și deșeuri inerte:

"Terenul se află în proprietatea unei unități militare având ca destinație poligon militar, iar zona adiacentă acestuia a fost salubrizată periodic de către primăria Murfatlar. S-a transmis adresă către unitatea militară pentru luarea măsurilor în vederea salubrizării zonei afectate de depozitări necontrolate de deșeuri și infomarea GNM CJ Constanța cu privire la măsurile întreprinse. OUG 195/2005 privind protecția mediului prevede ca în obiectivele, incintele şi zonele aparţinând structurilor componente ale sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, controlul se realizează de personal propriu în conformitate cu instrucțiunile și ordinele proprii."