From Russia, with “love”

Pare să fie cea mai îmbrăţişată metaforă prin care este explicat votul Austriei împotriva aderării României la spaţiul Schengen.

Încă din primele zile ale invadării Ucrainei de către armata putinistă, România a reacţionat mai mult decât remarcabil: s-a făcut pod şi destinaţie pentru milioanele de ucraineni refugiaţi din calea bombelor ruseşti, s-a raliat tuturor sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană, a susţinut fără echivoc solicitările de aderare ale Ucrainei, Moldovei şi Georgiei, respectiv ale Suediei şi Finlandei la UE şi NATO, a devenit sursă şi rută de aprovizionare pentru vecinul greu încercat de la nord-est.

Într-un cuvânt, le-am făcut pe toate, uneori chiar şi în detrimentul intereselor noastre de moment; iar dacă tot le-am făcut pe toate, firesc era să ne aşteptăm la toate relele din partea Federaţiei Ruse.

De la invadarea Republicii Moldova, la dărâmarea Guvernului de la Bucureşti după modelul Boris Johnson sau Mario Draghi, la sistarea furnizării de gaze naturale şi combustibili, pâna la boicotarea agendei europene a ţării noastre.

Dacă de prima ne-a ferit bunul Dumnezeu, de a doua ne feresc alţii, de a treia am reuşit să ne ferim, cât de cât, pe cont propriu, prin utilizarea propriilor resurse şi crearea de stocuri, ei bine, a patra ne-a lovit direct din cap.

Era previzibilă lovitura? Da!

Este diplomaţia românească responsabilă în vreun fel pentru că nu a anticipat opoziţia Austriei, ca prelungire a Federaţiei Ruse, la agenda noastră europeană, recte, aderarea la spaţiul Schengen?

Da, diplomaţia de la Bucureşti are partea ei de responsabilitate. Este uşor şi drept să-i criticăm pe austrieci, dar nici ai noştri nu sunt mai breji.

Ce ar fi putut face?

Pe baza informaţiilor colectate de cele două servicii de informaţii, preşedintele Iohannis, premierul Ciucă, ministrul de interne Bode şi ministrul de externe Aurescu ar fi trebuit, încă din primăvară, să ia la pas mai întâi statele care, de-a lungul timpului, îşi manifestaseră ostilitatea pe bază de interese materiale, apoi pe cele prin care s-a fi putut exprima Vladimir Putin, dar şi pe cele care au butoane la toate celelalte, un turneu diplomatic dublat de întâlniri cu liderii familiilor europene din care fac parte preşedinţii şi premierii statelor problemă. Numai că, pentru acest periplu, Iohannis ar fi trebuit să muncească, Ciucă să-şi limbe plimba-n gură, Aurescu să-şi probeze subţirimea iar Bode să facă ceea ce ştie el mai bine, adică…nimic.

Era greu de anticipat opoziţia Austriei?

Dacă privim la cât au supt şi sug din România, da.

Dacă privim la dependenţa de gazul rusesc, care la începutul acestui an reprezenta 80% din importurile austriece, la interesele OMV în Federaţia Rusă, la relaţia amicală a cancelarului Karl Nehammer cu Vladimir Putin, oficialul austriac fiind primul european care s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin după invadarea Ucrainei, şi la cea bilaterală a Austriei cu Federaţia Rusă, nu.

Puse ambele în balanţă, orice analiză informativă de bun simţ ar fi trebuit să concluzioneze că talgerul nu se va înclina niciodată către partea care îţi satisface interesele din genunchi, ci către cea care generează dependenţă, adică frică. Adică, Rusia.

Cum or fi arătat evaluările serviciilor noastre de informaţii, în special cele ale SIE, nu ştim şi nici nu vom şti, chiar dacă Hellvig şi Vlase ar trebui să dea explicaţii în faţa Parlamentului, cot la cot cu Iohannis, Ciucă, Aurescu şi Bode. Ce ştim este că România, pe moment, a ratat aderarea la spaţiul Schengen în principal din cauza opoziţiei Austriei, opoziţie predictibilă, mai puţin pentru ai noştri.

După acest răsunător “succes” diplomatic al liniei liberale din Guvern, întrebarea de pe buzele tuturor este: ce facem cu Austria? Cum răspundem?

Sigur, putem înşirui o grămadă de acţiuni punitive, cum ar fi: anchetarea privatizărilor Petrom-OMV, BCR-Erste Bank, Banca Agricolă-Raiffeisen, a afacerilor Holzindustrie Schweighofer, Immofinanz, Porr Construct, Strabag pe pământ românesc, boicotarea benzinăriilor şi băncilor din lanţul mai sus menţionat, inclusiv a societăţilor de asigurare Vienna Insurance Group, Uniqua Insurance, sistarea importurilor şi exporturilor din/în Austria, expulzarea unor diplomaţi austrieci; iar lista cu rele rămâne deschisă.

Poate că nu intrăm în acest fel în Schengen, poate că răzbunarea este arma prostului, mai ales că primii care ar avea de suferit ar fi angajaţii români, dar acesta este momentul potrivit pentru ca toată Europa să ştie că România aşa, din genunchi, poate să îţi dea un cap în gură dacă te sui cu picioarele pe ea.

Pe lângă acest răspuns, poate primitiv, dar necesar, întreaga diplomaţie de la Bucureşti ar trebui să asocieze, imediat şi oficial, Austria cu Federaţia Rusă. Dacă domnul Karl Nehammer a blocat nedrept aderarea României la spaţiul Schengen pentru a câştiga puncte electorale în perspectiva alegerilor din 2024, o declaraţie politică susţinută de toţi europarlamentarii români, preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă, în care să se facă referire directă la Guvernul austriac ca la prelungirea politică a Moscovei, chiar şi cu rezerva că lucrurile nu stau chiar aşa, l-ar durea mai rău pe cancelarul austriac decât ne doare pe noi povestea Schengen.

Însă întrebarea corectă este: ce facem pentru ca aşa ceva să nu se mai repete?

Alegem patrioţi care să pună România înainte de toţi şi toate, luptăm împreună pentru ţară, ne aşezăm în genunchi doar în faţa lui Dumnezeu. Altfel, nu va mai trece multă vreme şi tot batjocoriţi şi cu banii luaţi vom fi.

P.S. Chiar dacă varianta aproape unanim îmbrăţişată este cea a parazitării opoziţiei Austriei de către Federaţia Rusă, se mai ridică o întrebare: şi dacă nu este (doar) Putin? Atunci, cine (mai) poate fi? Privind la intenţiile declarate de refacere a unor influenţe de tip imperial ale liderilor de la Kremlin, respectiv Istanbul, se prea poate ca România să fi nimerit în mijlocul unei dispute în care se (re)trasează sferele de influenţă, graniţele economice ale noilor imperii care se luptă, acum, pentru supremaţia asupra zăcămintelor din Marea Neagră.

Aşadar, cine lipseşte din tabloul imperial? Cel Austro-Ungar.

Cine a fost partenerul lor de nădejde, care ar fi putut să îi asigure şi acum un spate nevăzut cancelarului austriac? Îl găsim la capătul de la Vest al conductei North Stream. Că la Est ştim prea bine cine este.