EDITORIAL. Cine trage clopotele pentru Lucian Bode?

Evident pe cele de parastas, nicidecum pe cele de mare nuntă politică, aşa cum visa în urmă cu doar câteva luni (încă) ministrul de interne, Lucian Bode. Un singur om poate, pe numele său, Klaus Iohannis, iar motivul trebuie căutat în toamna anului trecut, mai precis la finele lunii septembrie, începutul lunii octombrie.

Atunci, din senin, a izbucnit un scandal care i-a şifonat serios imaginea, şi aşa pământie, a inutilului de la Cotroceni: Afacerea MAI-BMW. Aceasta consta în semnarea unui “Acord cadru, pentru un minimum de 300 şi un maximum de 600 autoturisme marca BMW, seria 3, 4x4, la un preţ per unitate de 32.000 euro fără TVA” între ministerul condus de domnul Bode şi firma prietenului preşedintelui României, domnul Schmidt, Automobile Bavaria. Cu alte cuvinte, vreo 20.000.000 de euro de la boier Bode pentru domnul ţării, prin slugerul său.

Vădit deranjat de asocierea care se făcea între el, neunsul lui Dumnezeu, şi o afacere care nu mirosea, ci duhnea a corupţie, Iohannis a negat orice fel de legătură cu acest contract dedicat “fratelui” său neamţ; şi…e foarte posibil ca, de data aceasta, chiar aşa să fi fost.

Imediat după izbucnirea scandalului MAI-BMW, în culisele scenei politice s-a ţesut o cabală care exonera complet Palatul Cotroceni, plasa cartoful fierbinte strict în mâinile lui Lucian Bode şi care suna astfel: (încă) ministrul de interne, de altfel unul dintre puţinii apropiaţi ai preşedintelui Iohannis, a dorit să se apropie şi mai mult, să se lipească de acesta. De ce? Pentru a-i obţine susţinerea la alegerile din anul 2024 ca prezidenţiabil al PNL. Cum s-a gândit el să facă acest lucru? Prin câştigarea simpatiei unuia dintre cei mai buni prieteni ai preşedintelui, Michael Schmidt, care ar fi devenit şi unul dintre cei mai importanţi şi fervenţi susţinători ai săi; prin generarea unui soi de obligaţie a preşedintelui pentru ditamai purcoiul de bani făcut cadou zu seinem Freund.

Numai că, totul s-a petrecut pe la spatele lui Iohannis care, în loc să fie bucuros şi recunoscător pentru surpriza de milioane de euro, s-a trezit cu ditamai bomba amorsată în mână; iar Lucian Bode din graţia pe care şi-o căuta la Cotroceni, a căzut în cea mai adâncă dizgraţie.

Ei bine, acela este momentul când, în spaţiul public, a început discuţia despre plagiatul tezei de doctorat a (încă) ministrului de interne. Iniţial, Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj a stabilit că Lucian Bode a plagiat doar 3% din textele supuse analizei. Evident, acesta a răsuflat uşurat, a crezut că a scăpat; nu a înţeles că i s-a oferit un moment pentru a ieşi din prim-planul scenei politice pe uşa din faţă, cu capul sus, neplecat de plagiat.

Cum nu a înţeles de bunăvoie, s-a apelat la nevoie: după o nouă analiză a tezei de doctorat, făcută şi în prezenţa a doi experţi internaţionali, aceeaşi Comisie de Etică a UBB a ajuns la concluzia că aceasta este profund viciată, că trebuie corectată iar cartea publicată în baza tezei să fie retrasă din spaţiul public. Într-adevăr, trecerea de la “3% plagiat” la “profund viciat” pare destul de abruptă, nu şi imposibilă dacă ţesătura de mai sus este reală.

Din toată această poveste rezultă trei lucruri: Klaus Iohannis nu are mamă şi nici tată, nu uită şi nu iartă, Sistemul încă îl serveşte pe Kaiser, cariera politică ascendentă a lui Lucian Bode se îndreaptă vertiginos către asfalt, acolo unde este, de fapt, locul unuia ca el. Sau ca Iohannis.