32 de permise suspendate și sute de amenzi pe drumurile din județul Constanța, într-o singură zi
-
Adriana TeodoruActualizat: 13.01.2023

Astăzi, în intervalul orar 10.00-14.00, polițiștii rutieri constănțeni, sub coordonarea Direcției Rutiere din Poliția Română și cu sprijinul polițiștilor rutieri din județele limitrofe au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
"Acțiunea a avut drept scop combaterea riscului rutier, în ceea ce privește viteza excesivă, neacordarea de prioritate pietonilor și autovehiculelor, traversarea neregulamentară, etc..
În urma activităților, la care au participat peste 70 de polițiști rutieri, au fost aplicate 346 de sancțiuni contravenționale, dintre care 158 pentru depășirea limitei de viteză și 76 pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 32 de permise de conducere, dintre care 13 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale, 9 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 2 pentru neacordarea priorității autovehiculelor și 2 pentru depășire neregulamentară.", transmite IPJ Constanța.

Adriana Teodoru
Adriana Teodoru este un jurnalist cu o vastă experiență în mass media. A început ca realizator de emisiuni la Radio Neptun în anul 2003, pentru ca, din 2006, în paralel cu emisiunile de radio, să devină colaborator al TV Neptun, activând în cadrul acestui post de televiziune timp de 10 ani. Din 2018 a fost purtător de cuvânt al Primăriei Constanța, timp de doi ani, pentru ca în 2021 să revină la prima dragoste, presa, alăturându-se publicației online Constanta INFO dar și postului TV online TOMIS TV.