Revoltă după tragedia de la Mangalia: Un puști a murit de o boală în care și prin Țara Galilor a sec. XIX ar fi scăpat

Oameni simpli, cadre medicale, pacienți și părinți, asistăm cu toții la ruleta rusească din sistemul nostru sanitar. Iulian Grigore, un tânăr în vârstă de 25 de ani, a murit de peritonită după ce cadrul medical care ar fi trebuit să-l opereze la Spitalul Mangalia ar fi amânat operația fiindcă programul său de lucru se încheiase.

Redăm în continuare concluziile triste pe care Dr. Constantin Cucu, medic primar de endocrinologie la Institutul Parhon din Bucureşti și asistent universitar la facultatea de medicina generala "Carol Davila", le-a publicat pe contul de Facebook, atrăgând atenția asupra faptului că dacă doar medicul va plăti și nu vor fi trași la răspundere și ceilalți responsabili, această tragedie este doar “episodul de săptămâna asta a jocului de-a ruleta rusească din sistemul nostru sanitar.”

“TRISTĂ POVESTE CU CHIRURG

Pe mine m-a impresionat povestea tânărului de 27 de ani care a murit de peritonită, după ce nu a fost operat la timp de apendicită la spitalul din Mangalia, unde stătea de 3 zile.

Putea fi copilul oricăruia dintre noi. Că la mame și la tați nu prea mai avem speranțe de mult că vor scăpa, o dată ajunși pe mâinile incompetenților.

Câteva lucruri m-au marcat în poveste.

Primul este faptul că pe site-ul spitalului respectiv erau poze puse despre peritonită. Despre modul în care o recunoști din timp și iei măsuri.

Practic și acel spital, că multe altele, au găsit soluția: să pună chestii pe pereți (sau pe site) și, o dată acestea înțesate cu imagini redundante, problema să se considere rezolvată.

Cel puțin din perspectiva șefilor care, iată, și-au făcut datoria.

Au pus postere pe pereți.

Al doilea lucru este faptul că, fără doar și poate medicul care l-a avut în grijă pe tânăr va plăti. Pentru că, orice ar pretexta, că îi trebuiau analize, că se terminase programul de lucru, că nu erau bisturiele ascuțite sau mai știu eu ce apărare o invoca, faptul mare cât casa rămâne.

Un puști a murit de o boală în care și prin Țara Galilor a secolului XIX ar fi scăpat.

Dar ciuda mea este că va plăti acest medic, dar nu și alții la fel de vinovați.

Cei care au avut în responsabilitate pregătirea lui în rezidențiat.

Cei care ar fi trebuit să îl învețe meserie. Să îi arate cum se operează, când se operează și când, eventual, pleci acasă.

Cei care iau salarii mari pentru asta, titluri pompoase, grade didactice și prin mână lor trec, fără să învețe nimic, doar umilințe, anormalitate și necinste, generații întregi de chirurgi.

Cei care nu își asumă niciodată faptul că, sub îndrumarea lor, nici unul din cei pe care ìi "formează" nu învață nimic.

Ar trebui ca de fiecare dată când din nepricepere, prostie, indolență, lipsă de antrenament și incompetență un chirurg omoară pe cineva, numele lui la gazetă să apară alături de cel al îndrumătorului care l-a îndrumat până în acel punct și cel al profesorului care i-a garantat, cu semnătura lui pe nota de trecere, competența.

Și poate, atunci, ar fi toți ca ceilalți, care procedează corect cu rezidenții lor.

Altfel povestea de la Mangalia este doar episodul de săptămâna asta a jocului de-a ruleta rusească din sistemul nostru sanitar."