Jaful și corupția din UMC, pe masa Ministerului Educației - ANCHETĂ

Reluăm demersul nostru jurnalistic prin care demonstrăm, fără echivoc, ilegalitățile și sistemul corupt ce guvernează Universitatea Maritimă din Constanța, sub umbrela echipei Panait-Ciucur.

Ar fi bine să nu stați în picioare atunci când citiți acest material.

Paulică, secundul "vătaf" la Navigație

Arsenie Constantin - Paulică este actualul șef al Departamentului Navigație din cadrul UMC, funcție rezervată, cel puțin teoretic, celui mai bun specialist pe acest domeniu de care ar dispune Facultatea de Navigație.

Din păcate, după cum vom vedea, criteriile pe baza cărora se fac promovările în UMC sunt total diferite, paralele normelor pentru asigurarea calității în învățământul de marină.

Pentru că, domnul Paulică, omul care ar trebui să-i învețe pe studenți despre navigație, a pus ultima dată piciorul pe o navă în calitate de ofițer maritim cel mai probabil cu două vieți în urmă, prin vara lui 1994.

Astfel, actual director de department și-a început cariera în septembrie 1985 la fosta flotă de stat a Navrom, unde a lucrat până în octombrie 1994. Pus în fața perspectivei pierderii locului de muncă la 34 de ani, în condițiile în care Navrom intrase vertiginos pe calea falimentului, Paulică și-a cerut pensionarea pe caz de “invaliditate” la doar 34 de ani.

În mod absolut interesant, propunerea pensionării sale în condițiile prezentate a fost făcută și aprobată chiar de Manea Ionel Ghiocel, cel care ocupa la momentul respectiv fotoliul de director general al Navrom - devenit celebru după implicarea în dosarul judiciar "Self Invest."

Însă, așa cum se întâmplă în toate poveștile cu cântec de la malul mării, invaliditatea a fost una temporară, pentru că după câteva luni de zile Paulică și-a făcut apariția pe ștatul de plată al Institutului de Marină Civilă din Constanța (IMC transformat în UMC). Așa a devenit profesor și coleg cu actualul său “șef” de fapte Cornel Panait.   

La mai tânăra Universitate Maritimă din Constanța (UMC), cei doi au identificat, pe semne, spațiul necesar “dezvoltării” personale.

În cei nouă ani petrecuți ca navigator la Navrom, Paulică n-a reușit să depășească gradul profesional de Ofițer II Maritim, situația sa matricolă fiind completată ulterior, foarte convenabil, cu voiaje pe “NEPTUN”, acea navă cargo pe care-și făceau practica studenții Academiei Navale.

Așa ajungem la situația absolut ridicolă din prezent, în care Departamentul de Navigație al UMC este condus, nu de un Comandant așa cum ar fi normal, ci de un Ofițer II punte pensionat ca "invalid" în 1994, devenit secund (Ofițer I) în timp ce era profesor la UMC. Tare, sau ce?

Arsenie și-a făcut fiica Conferențiar Universitar” prin uz de fals

Cele descrise sunt doar începutul unui lung șir de fapte din cele mai reprobabile ale șefului Departamentului de Navigație din UMC, tăinuite și acoperite cu mare migală de fosta și actuala conducere a Universității.

De exemplu, una dintre cele mai mari "realizări" ale profesorului Arsenie este angajarea propriului copil în cadrul Universității Maritime, și promovarea ulterioară a acestuia.

Paulică Arsenie, fiica acestuia Andreea Jenaru și ginerele
Paulică Arsenie, fiica acestuia Andreea Jenaru și ginerele

Astfel, în anul universitar 2015-2016, Arsenie Constantin Paulică, care deține încă din 2008 poziția de Șef de Catedră al Departamentului de Navigație, a scos la concurs un post de “Asistent Universitar” pe care ulterior a fost promovată chiar fiica acestuia, Andreea Arsenie (Jenaru după căsătorie).

În anul universitar care a urmat (2016-2017), Andreea Jenaru, fiica lui Arsenie, a fost promovată din nou, de data aceasta pe poziția de “Șef Lucrări” în cadrul aceluiași Departament de Navigație condus de tăticu', dar fără a îndeplini condițiile necesare promovării.

Ulterior, în anul universitar 2021-2022, Andreea Jenaru (Arsenie) a fost promovată “Conferențiar Universitar” în cadrul Departamentului de Management, în componența căruia au fost "transferate" diverse discipline specifice Departamentului de Navigație pentru a i se completa beizadelei norma didactică.

Și pentru ca ilegalitatea să fie probată fără niciun dubiu, concurenta Andreea Jenaru a adăugat dosarului personal de candidat o Declarație pe propria răspundere „că nu se află în nicio situație de incompatibilitate prevăzută în Legea 1/2011

Iar acum vom cita fix din Legea educației naționale Nr.1/2011 care la Art.2019, lit. b ne spune că “persoanele care se află în relație de soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv nu pot ocupa concomitent funcții astfel încât unul sau una să se afle față de celălalt sau cealaltă într-o poziție de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională la orice nivel în aceeași universitate.”

Cu alte cuvinte, este fără putință de tăgadă că Andreea Jenaru (Arsenie) a comis fals în declarații în vederea obținerii pentru sine de foloase de natură materială, sprijinită în acest demers chiar de tatăl ei care-i era șef, Paulică Arsenie, și de conducerea UMC.

Toate acestea s-au întâmplat sub oblăduirea “preacinstitului” Cornel Panait și a pupilei sale, Violeta-Vali Ciucur, cei care ocupă pozițiile de Rector și președinte al Senatului prin "rocadă" după modelul Putin-Medvedev, din 2004 și până în prezent.

Asociat cu soția șefului de la Siguranța Navigației din ANR

Conform declarațiilor sale de interese, în timp ce era profesor la UMC, Paulică Arsenie s-a ocupat și de diverse afaceri prin intermediul mai multor societăți comerciale, după cum urmează: Ada Nav Serv SRL, Layla SRL, Bătrânul Mării SRL și Rodila Maritime SRL.

Să nu vă imaginați că i-a reușit vreo mare sfârâială în domeniul privat, drept consecință a rămas pe mai departe profesor la Universitatea Maritimă. Unde e mai bine ca la buget?

Totuși, ne vom apleca puțin asupra societății Ada Nav Serv SRL din Constanța, în prezent radiată. Această firmă a activat în perioada aprilie 2008 - aprilie 2013 în domeniul “transportului de marfă pe căi navigabile interioare” fiind deținută de următoarele persoane fizice: Paulică Constantin Arsenie, Adriana Zanfir și Dan Naiden Vasilescu.

Cei trei exploatau șlepul autopropulsat “ADA 1” care s-a scufundat pe 27 februarie 2012 pe Dunăre din cauza condițiilor meteorologice, în zona kilometrului 371-370, încărcat cu 700 de tone de porumb adus din Ungaria.

Șlepul motor
Șlepul motor "ADA 1" administrat de Ada Nav Serv SRL

Ceea ce ne interesează sunt relațiile pe care această afacere le relevă. Astfel, Adriana Zanfir, născută pe 4 mai 1961 în localitatea Mălureni, județul Argeș este soția lui Laurențiu Zanfir, cel care ocupă din 2018 postul de Director al Direcției Siguranța Navigației în cadrul Autorității Navale Române (ANR).

Celălalt asociat, Dan Naiden Vasilescu este căsătorit cu ploieșteanca Gabriela Andreea Naiden Vasilescu, cea care a fost până de curând șefa Departamentului Juridic al ANR.

Totodată, Laurențiu Zanfir a avut statutul de colaborator extern al Fundației Universitare „Black Sea Foundation” condusă de actualul președinte al Senatului UMC, Cornel Panait, la care și Paulică Arsenie are calitatea de membru.

Evaluarea UMC-STCW se face între asociați

Ei bine, din postura de șef al Direcției Siguranța Navigației, Laurențiu Zanfir conduce în fiecare an echipa ANR responsabilă cu auditarea cursurilor Universității Maritime din Constanța (UMC).

Mai exact, conform Ordinului Ministrului Transporturilor 1627 din 07.09.2006 modificat și completat prin Ordinul MT 1313 din 22.10.2008, Autoritatea Navală trebuie să evalueze profesorii, instructorii și cursurile UMC pentru a se asigura că respectă standardele de calitate impuse de cerințele Convenției STCW la care România este parte.

Rămâne să ne întrebăm dacă în aceste împrejurări, evaluările realizate de Laurențiu Zanfir au fost și sunt obiective, în condițiile în care angajatul ANR trebuie să-i măsoare competențele fostului asociat al soției sale, Paulică Arsenie, precum și fiicei acestuia, Andreea Jenaru (Arsenie) responsabilă cu "pregătirea marinărească." Ghici ghicitoarea mea!?

Milică a transformat Baza Nautică în ȘANTAN

Dacă n-ați auzit încă de Cristian Milică Niță e timpul să vă așezați și să beți un pahar cu apă rece. Este un brăilean, născut în 1988, încadrat din 2017 pe postul de “inginer Serviciul Tehnic Administrativ” al Universității Maritime din Constanța.

Mai exact, Milică este persoana care se ocupă de întreținerea Bazei Nautice de pe malul lacului Siutghiol a UMC, fiind angajat exact în mandatul de Rector al “cuviosului” Cornel Panait și sub protectoratul lui Paulică Arsenie.

Văzându-se vătaf peste această proprietate de milioane de Euro, ridicată din banii studenților, Milică a devenit maestru de ceremonii, organizând la Baza Nautică a Universității diverse petreceri private.

Milică la Baza Nautică a UMC
Milică la Baza Nautică a UMC

Milică la Baza Nautică a UMC
Milică la Baza Nautică a UMC

Astfel, după cum puteți observa în imaginile alăturate, pe banii statului, baza de pregătire a studenților este periodic transformată în șantan, cu purceluși la proțap, lăutari și "miresici" care joacă țurca pe puntea velierului destinat pregătirii marinărești a studenților.

Tupeul lui Milică rezidă din relația foarte apropiată și bine conspirată cu același Paulică Arsenie, șeful catedrei de Navigație.

Pentru că, până să fie angajat în 2017 la UMC, Milică s-a ocupat de “reperații ambarcațiuni” undeva pe limanurile Brăilei, prin intermediul societății "MOF Industries" SRL cu sediul în orașul său natal. De altfel, această societate apare și-n CV-ul oficial depus de Milică la secretariatul Universității Maritime.

Însă, din investigațiile noastre, a rezultatat că Milică reparatorul de lotci, a omis să menționeze în același CV personal o altă firmă în care a fost asociat și administrator.

Este vorba de "MOF Universal" SRL, tot din Brăila, în prezent radiată, la care Milică a fost asociat în părți egale cu Paulică Arsenie. Asta da concidență!

Niță Milică asociat cu Paulică Arsenie
Niță Milică asociat cu Paulică Arsenie

În concluzie, Paulică Arsenie și-a angajat la UMC și fiica, și pe fostul său asociat, iar atunci când trebuie să-i fie evaluată activitatea profesională, de la Autorității Navale vine delegat cu auditarea cursurilor Laurențiu Zanfir, soțul fostei sale asociate Adriana Zanfir.

Iar ca faptele să fie încadrate corect din punct de vedere juridic, după cum se poate observa în documentul prezentat mai jos, în 2018, atunci când Milică a fost promovat pe postul de “Inginer II” președinte de comisie i-a fost chiar fostul său asociat Paulică Arsenie.

Comisie
Comisie "specială" pentru Milică

Până unde merg corupția și nepotismul în UMC, până la rădăcina busuiocului?

Acum, administratorul Milică Cristian se pregătește să devină și el Doctor, că doar nu degeaba face petreceri cu lăutari pe banii proștilor.

În pregătirea carierei sale de succes, acesta și-a susținut deja teza, pe 30 septembrie 2022, bineînțeles tot pe teme inginerești, cu titlul “Contribuții la studiul dinamicii unui sistem de propulsie navală neconvențională lucrarea fiindu-i coordonată de profesorul Liviu Stan, Decanul Facultății de Electromecanică Navală, acesta din urmă fiind un alt membru activ al găștii Panait-Ciucur-Arsenie.

Asupra activităților domnlui profesor Liviu Stan, didactice și nedidactice, urmează să revenim cu prioritate. 

În speranța că am prezentat suficiente fapte și probe care să susțină titlul materialului nostru, care spre deosebire de lucrările altora nu este un plagiat, așteptăm cu interes ca Ministerul Educației să vină și să reinstituie controlul legal asupra Universității Maritime din Constanța.

În caz contrar, ne vedem obligați în calitatea noastră de avertizori de integritate, să ne adresăm și altor organe competente ale statului.