Primăria Ovidiu implementează un concept de care Vergil Chițac n-a auzit vreodată

În perioada imediat următoare, la inițiativa primarului George Scupra, în orașul Ovidiu va fi introdus conceptul Kiss&Go. Acest proiect își propune o mai bună fluidizare a traficului auto în zona școlilor și totodată o siguranță mai mare pentru copii.

Astfel, prin implementarea acestui concept, vor fi amenajate refugii auto marcate corespunzător unde părinții care aduc copiii la școală cu mașina vor parca aproximativ un minut, timp necesar pentru ca micuții să coboare din mașină pe trotuar și să intre în curtea școlii, fără ca părinții să mai fie nevoiți să coboare din mașină și nici să blocheze traficul. Zona va fi dotată cu semne rutiere, camere video și treceri de pietoni.

Primul proiect de acest fel va fi implementat pe strada Primăverii din Ovidiu. În zonă există școală, grădiniță și un club sportiv. Totodată, se va realiza un scuar pe axul străzii, pentru delimitarea benzilor și vor fi plantați mai mulți copaci.

Primăria Ovidiu bifează astfel o nouă premieră, înțelegând să intervină util în zonele în care se produc blocaje în trafic. 

La Constanța, în schimb, e haos și dezordine. Oare nu vor locuitorii din Ovidiu să facem schimb de primari?