Lucrările din centrul orașului, pe mâna unui nou antreprenor. Când se va termina totul?

În ultimii ani, lucrările din centrul orașului au suscitat adevărate frustrări în rândul constănțenilor. Întârziate, cu prea puțini muncitori folosiți, făcute și refăcute, lucrările de pe strada Ștefan cel Mare și bulevardele din jur au reușit să enerveze pe toată lumea și să dea viața orașului peste cap.

Totul a culminat cu episodul recent în care am văzut cu toții cum dalele care fuseseră deja montate de aproape un an au fost scoase, urmând să fie înlocuite.

Pentru a înțelege situația mai bine, am solicitat un punct de vedere unuia dintre antreprenorii care se ocupă de zonă, Viorel Farcaș, patronul firmei Mooz Services.

Până în prezent, firma lui Viorel Farcaș se ocupa doar de lucrările care țin de instalațiile electrice. Acesta spune însă că de vineri, antreprenorul general, firma Meva Concept, i-a dat pe mână toate lucrările de pe Ștefan cel Mare, Ferdinand și Mircea, urmând ca din acest moment abordarea să se schimbe.

Iată ce ne-a spus Viorel Farcaș, în momentul în care i-am solicitat un punct de vedere:

Tronsonul din fața Tomis Mall, gata în două săptămâni

Eu am preluat de vineri tot ce înseamnă lucrările de pe Ștefan cel Mare și străzile adiacente. Am început de astăzi lucrările pe Ștefan cel Mare, pe tronsonul 4, în față la Tomis Mall, l-am decopertat tot, deja am început să punem piatra. În două săptămâni vom închide lucrarea, pentru că au ieșit și RAJA și RADET, nu mai sunt probleme acolo.

De ce a fost nevoie să fie schimbate dalele de pe primul tronson

Legat de dalele de pe tronsonul 1 și 2, ele au fost puse de Meva Concept, nu neapărat neconform, dar acel granit trebuia pus cu rost, pentru că este un granit gros. Nu avea nici planeitate și erau și foarte multe tăieturi. Au fost anumite probleme și cu RAJA care a venit acum două săptămâni și a făcut probe la conducta lor de acolo, ceea ce a dus la surpări. Am decis să le punem așa cum se pun aceste dale și la Madrid și la Viena, cu un rost de un centimetru dilatare, plus că astfel poți da liniile tăieturilor. Scoatem dalele pe tronsoane și fiecare tronson va fi gata într-o săptămână. A mai fost o greșeală pentru că dalele nu au fost securizate în lateral și fug, din acest motiv. Am decis să scoatem tot, dalele nu au fost plătite de Primărie, deci nu se pierd bani publici. Vom refolosi același granit, nu sunt probleme. Am preluat de vineri și lucrurile vor intra în normal.

Asfaltarea pe Ferdinand se va face etapizat

Am preluat totodată și partea de asfaltare, dar vom aborda lucrurile corect, etapizat. Vom asfalta bulevardul Ferdinand, pe care-l împărțim în patru tronsoane. Primul tronson, de la gară până la 1 decembrie, vom freza tronsonul respectiv, apoi în patru zile vom asfalta. Bulevardul va fi împărțit în patru tronsoane. Vom lucra eficient.

Când se va termina tot proiectul?

Conform spuselor lui Viorel Farcaș, lucrările de pe Ștefan cel Mare și implicit asfaltările de pe Ferdinand și Mircea vor fi gata pe 1 septembrie. ”Începem cu asfaltarea etapizat, cam 700-800 de metri pe Ferdinand, pentru că pe Traian vor începe lucrările de schimbare a țevilor RADET, ceea ce va bloca respectiva stradă. Dar da, până la 1 septembrie lucrările vor fi finalizate, lucrăm intens la asta”, ne-a spus Viorel Farcaș.