Simona Halep, șocată și dezamăgită: Când o să înceteze totul?

Simona Halep anunță pe rețelele de socializare că a primit o nouă lovitură din partea Agenției Internaționale de Integritate în Tenis. Sportiva susține că ITIA a cerut Tribunalului care se ocupă de cazul său de dopaj să amâne procesul.

"Sunt din nou extrem de șocată și dezamăgită de atitudinea ITIA. În timp ce reprezentatul agenției, Nicole Sapstead, a spus public acum trei zile că ITIA "se angajează să aibă o atitudine oportună și empatică vizavi de domnișoara Halep", au cerut oficial Tribunalului să amâne apelul meu, pentru a trei oară.

ITIA susține public ceva, iar în realitate acționează într-un alt mod. Am cerut în mod repetat să fiu audiată, dar ITIA încearcă prin orice mijloace să amâne asta. 

Când o să înceteze totul? Am dreptul la urgentarea procedurilor. Acest comportament este contrar drepturilor mele" a spus Simona pe rețelele de socializare.