Idee de afaceri finalizată cu arest: Cultiva canabis în casă și apoi îl vindea, până când l-a prins poliția
-
Adriana TeodoruActualizat: 09.11.2023

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit de trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, pe parcursul anului 2023, bărbatul ar fi înființat și întreținut o cultură de canabis indoor, în scopul comercializării:
"La data de 8 noiembrie a.c., au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, fiind descoperite și ridicate patru plante de canabis de 16,7 kilograme (masă verde), dispozitive și produse necesare întreținerii plantelor (sistem de iluminare special și îngrășăminte), 29 de tulpini cu inflorescențe puse la uscat de 576 de grame, precum și inflorescențe uscate reprezentând 852 de grame de canabis.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bănuitului, pentru 24 de ore.
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă a reținutului, pentru 30 de zile.
Suportul de specializate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și ai Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.", transmite IPJ Constanța

Adriana Teodoru
Adriana Teodoru este un jurnalist cu o vastă experiență în mass media. A început ca realizator de emisiuni la Radio Neptun în anul 2003, pentru ca, din 2006, în paralel cu emisiunile de radio, să devină colaborator al TV Neptun, activând în cadrul acestui post de televiziune timp de 10 ani. Din 2018 a fost purtător de cuvânt al Primăriei Constanța, timp de doi ani, pentru ca în 2021 să revină la prima dragoste, presa, alăturându-se publicației online Constanta INFO dar și postului TV online TOMIS TV.